Antena 3 CNN Actualitate Doctorul Brădişteanu: Starea lui Adrian Păunescu este extrem de gravă, depăşeşte resursele noastre terapeutice

Doctorul Brădişteanu: Starea lui Adrian Păunescu este extrem de gravă, depăşeşte resursele noastre terapeutice

Doctorul Brădişteanu: Starea lui Adrian Păunescu este extrem de gravă, depăşeşte resursele noastre terapeutice
Sursa foto: Intact Images
04 Noi 2010   •   17:09

"Starea pacientului Adrian Păunescu este extrem de gravă. Au avut loc câteva opriri cardiace, dar am reuşit să-l resuscităm, însă boala depăşeşte resursele noastre terapeutice. Nu ştim în ce masură vom reuşi să mai facem faţă în continuare", a declarat, joi după-amiază,  doctorul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de Cardiologie a Spitalului Floreasca.

Starea de sănătate a poetului Adrian Păunescu s-a înrăutăţit în noaptea de marţi spre miercuri, când inima acestuia a încetat să mai bată. Medicii au încercat timp de mai multe ore resuscitarea pacientului. Doctorii au intrat în alertă  în momentul în care au constatat oprirea bătăilor inimii.

 


Doctorul Şerban Brădişteanu susţine că starea lui Adrian Păunescu s-a înrăutăţit pe fondul unor suferinţe mai vechi, precum diabetul. Poetul suferă de insuficienţă cardiacă, renală, hepatică şi respiratorie. Adrian Păunescu a fost internat în Spitalul de Urgenţă Floreasca pe 26 octombrie.

Adrian Păunescu ştia de mult timp că este bolnav. În urmă cu câteva luni, poetul a vorbit despre asta pentru prima oară, într-un editorial-testament, cu un titlu cutremurător: "Scrisoare către urmaşii mei".

"Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că, sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre, n-ar trebui să vă ia prin surprindere",
nota Păunescu pe 21 iunie.

Citeşte aici editorialul scris de Adrian Păunescu

×
Subiecte în articol: Adrian Paunescu serban bradisteanu
Parteneri
Vremea de Paște și 1 mai. ANM anunță când se încălzește
x close