Antena 3 CNN Actualitate Final fericit în criza medicamentelor. Ministerul Sănătăţii a ajuns la o înţelegere cu distribuitorii

Final fericit în criza medicamentelor. Ministerul Sănătăţii a ajuns la o înţelegere cu distribuitorii

Final fericit în criza medicamentelor. Ministerul Sănătăţii a ajuns la o înţelegere cu distribuitorii
25 Oct 2008   •   18:42

Criza medicamentelor este aproape de final, după o lună şi jumătate de război. Ministerul Sănătăţii a acceptat actualizarea preţurilor la medicamente după presiuni din partea furnizorilor şi a Colegiului Farmacişitilor. Importatorii vor putea vinde medicamentele la un curs de 3,63 lei pentru un euro. Până acum ei vindeau la un curs de 3,32 de lei pentru un euro, valabil pentru luna aprilie 2007, curs care, spun ei, le-a provocat pierderi şi a provocat nemulţumirile care au dus la actuala criză.
În mod obişnuit, actualizarea de curs ar fi trebuit să ducă la creşterea preţurilor medicamentelor, însă acest lucru nu se va întâmpla deoarece şi producătorii au fost de acord să scadă preţurile cu 5%, astfel că medicamentele vor intra mai ieftin în ţară.
Săptămâna viitoare va mai avea loc o întâlnire în care se vor pune la punct ultimele detalii, după care va fi emis un ordin prin care se va pune punct crizei medicamentelor.
Antena 3

×
Subiecte în articol: Eugen Nicolaescu
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close