Antena 3 CNN Actualitate Furtuni, în peste trei sferturi din ţară. Cât durează informarea ANM de ultimă oră

Furtuni, în peste trei sferturi din ţară. Cât durează informarea ANM de ultimă oră

Începe week-endul prelungit cu vreme rea. Începând de vineri şi până duminică, în România este cod galben de ploi, vijelii, vânt şi grindină, informează, vineri, Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Furtuni, în peste trei sferturi din ţară. Cât durează informarea ANM de ultimă oră
Sursa foto: Pixabay
de Milena Niță    |    14 Aug 2020   •   12:00

Meteorologii au emis, vineri, două atenţionări cod galben de vreme urâtă. Prima alertă de cod galben este valabilă în intervalul 14 august, ora 18:00 – 15 august, ora 10:00, când este prognozată instabilitate atmosferică temporar accentuată.

"În intervalul menționat, în Banat, Crișana, vestul Transilvaniei, precum și în nord-vestul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 40-50 l/mp", se arată în textul avertizării ANM, emise vineri.

Unde va ploua sâmbătă

Prima alertă vizează zece județe, respectiv Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Arad, Hunedoara, Timiș, Caraș Severin și parțial Mehedinți și Gorj.

Cea de-a doua avertizare, în vigoare de sâmbătă ora 10:00 până duminică la ora 10:00, anunță în cea mai mare parte a țării perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului vijelii și grindină.

"În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. 

Ploi, vijelii şi grindină, până duminică

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 20-25 l/mp și pe arii restrânse 40-60 l/mp", ", se arată în textul avertizării ANM, emise vineri.

Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala sâmbătă pe arii restrânse și în sud-estul țării, iar duminică din nou în majoritatea regiunilor.

Sunt vizate 33 de judeţe: Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Teleorman și Olt.
 

×
Subiecte în articol: ANM vreme rea ploi vijelii
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close