Antena 3 CNN Actualitate Incident la Bara Sulina! Şase persoane au căzut în apă, după ce s-au răsturnat cu barca

Incident la Bara Sulina! Şase persoane au căzut în apă, după ce s-au răsturnat cu barca

Incident la Bara Sulina! Şase persoane au căzut în apă, după ce s-au răsturnat cu barca
Sursa foto: Foto: pixabay.com
13 Mai 2017   •   19:33

Şase persoane au fost internate sâmbătă seara la Unitatea de Primiri Urgenţe din Sulina după ce s-au răsturnat cu barca în apropiere de bara Sulina, scrie Agerpres.

Cele şase persoane au fost recuperate, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta, de poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă şi transportate la UPU din Sulina. 

"Toate persoanele se află în stare stabilă în momentul de faţă la unitatea din Sulina. Am început cercetările pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs evenimentul", a declarat căpitanul şef de port al Căpităniei Zonale a Portului Sulina, Radu Andricencu. 

Potrivit ISU Delta, un echipaj SMURD al Centrului din Crişan s-a deplasat la Sulina pentru a interveni în sprijinul celor şase persoane care au căzut în apă. 

Bara Sulina este locul în care Dunărea se varsă în Marea Neagră prin braţul Sulina, în zonă curenţii fiind foarte puternici. 

×
Subiecte în articol: sulina Dunarea
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close