Antena 3 CNN Actualitate Inedit Imagini șocante surprinse într-un bloc din Petrila. „Doamne, sunt peste tot!” (VIDEO)

Imagini șocante surprinse într-un bloc din Petrila. „Doamne, sunt peste tot!” (VIDEO)

Imagini șocante surprinse într-un bloc din Petrila. „Doamne, sunt peste tot!” (VIDEO)
Sursa foto: Foto: Google Maps
09 Apr 2019   •   12:31

Imagini șocante, desprinse parcă dintr-un film de groază, au fost surprinse într-un bloc din Petrila, județul Hunedoara.

Deși ghena a fost desființată pentru a nu se mai arunca gunoaie de la etaj, iar imobilul monitorizat, asta nu i-a scăpat pe proprietari de musafirii nepoftiți.

Și anume, blocul este împânzit de șobolani, care mișună peste tot, sub fundație, prin găuri și chiar sub polistirenul cu care este anvelopat blocul. 

”Suntem în procedură de achiziție cu o firmă de deratizare. Vreau să facem un program pe cel puțin 4 luni de zile adică în fiecare lună sau la două săptămâni să le punem mâncare să încercăm să distrugem acest focar de infecție de la blocul 27. cuiburile de șobolani sunt în zona de polistiren a blocului. Și-au făcut galerii și acolo cuibăresc”,  spune primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, potrivit gddhd.ro.

×
Subiecte în articol: imagini socante sobolani
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close