Antena 3 CNN Actualitate Inedit S-a trezit din beţie şi a făcut o descoperire cruntă. A luat apoi o decizie care s-a transformat în aventura vieţii lui

S-a trezit din beţie şi a făcut o descoperire cruntă. A luat apoi o decizie care s-a transformat în aventura vieţii lui

S-a trezit din beţie şi a făcut o descoperire cruntă. A luat apoi o decizie care s-a transformat în aventura vieţii lui
Sursa foto: Foto: Instagram
28 Oct 2015   •   16:44

Oamenii fac lucruri bizare după ce consumă băuturi alcoolice în exces, însă experienţa unui tânăr din Scoţia bate de departe orice poveste cu... aburi de alcool.

După ce s-a trezit dintr-o beţie cruntă, Jamie Ather, în vârstă de 22 de ani, a făcut o descoperire ciudată. „Am fost în club toată noaptea. A doua zi, am descoperit un email de la o companie aeriană. Îmi spuneau că rezervasem bilete de avion pentru o cursă de la Glasgow la Rio de Janeiro. Făcusem rezervarea la ora 5 dimineaţa şi nu îmi aduceam aminte absolut nimic”, povesteşte tânărul.

Jamie a încercat să returneze biletul, dar acest lucru nu a fost posibil cu numai o zi înaintea decolării, aşa că şi-a luat liber de la muncă şi s-a urcat în avion.

Tânărul spune că a fost cea mai bună decizie pe care a luat-o toată viaţa lui. A petrecut în Rio, a ajuns şi în Peru şi s-a împrietenit cu o gaşcă de... leneşi. 














×
Subiecte în articol: betie alcool aventura
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close