Antena 3 CNN Actualitate Locale Nereguli la început de an școlar. Zeci de unităţi de învăţământ din județul Constanța nu au autorizaţie sanitară de funcţionare

Nereguli la început de an școlar. Zeci de unităţi de învăţământ din județul Constanța nu au autorizaţie sanitară de funcţionare

Nereguli la început de an școlar. Zeci de unităţi de învăţământ din județul Constanța nu au autorizaţie sanitară de funcţionare
Sursa foto: Foto: freeimages.com
30 Aug 2017   •   19:28

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa a anunţat că 32 de unităţi de învăţământ din cele 481 din judeţ nu au autorizaţie sanitară, potrivit news.ro.

Inspectorul şcolar adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Anca Dragomir, a declarat miercuri, în cadrul Colegiului Prefectural că 437 de unităţi de învăţământ dintr-un total de 481 au autorizaţie de funcţionare, iar 12 sunt în curs de obţinere a acesteia.

“În judeţul Constanţa, din 481 de unităţi de învăţământ, 437 au autorizaţie sanitară de funcţionare, 12 se află în curs de autorizare şi 32 de unităţi de învăţământ nu au această autorizaţie sanitară de funcţionare. Am studiat motivele pentru care se întâmplă acest lucru, iar la Lipniţa, Canlia, Carvăn, Coslugea, Făurei sunt zone fără apă potabilă. Din acest motiv şcolile nu pot obţine autorizaţie sanitară de funcţionare. Mai este o  situaţie la Rasova, unde se va construi o nouă clădire, o grădiniţă nouă”, a explicat inspectorul şcolar adjunct.

În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, ea a prezentat şi o situaţie a măsurilor de securitate luate de unităţile de învăţământ. Astfel, 101 dintre acestea au securitatea asigurată cu paznici din societăţi specializate, 243 de unităţi de învăţământ au camere video şi sisteme de alarmă, la 192 de unităţi de învăţământ securitatea este asigurată cu sprijinul poliţiei sau jandarmeriei, iar 86 de unităţi şcolare şi-au asigurat securitatea cu personal propriu.

×
Subiecte în articol: şcoală invatamant autorizatie functionare
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close