Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tânăr din Oradea, prins că fura şampon, l-a atacat cu extinctorul pe paznicul magazinului. Pedeapsa pe care a primit-o

Un tânăr din Oradea, prins că fura şampon, l-a atacat cu extinctorul pe paznicul magazinului. Pedeapsa pe care a primit-o

Un tânăr de 24 de ani din Oradea a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru că l-a atacat pe paznicul unui magazin cu un extinctor, care l-a prins furând şampon.

Un tânăr din Oradea, prins că fura şampon, l-a atacat cu extinctorul pe paznicul magazinului. Pedeapsa pe care a primit-o
Sursa foto: Getty Images
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Noi 2023   •   13:03

Un tânăr de 24 de ani din Oradea a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru că l-a atacat pe paznicul unui magazin cu un extinctor. Bărbatul a fost prins în flagrant în timp ce fura nouă flacoane de șampon și, ca să scape, a folosit un extinctor cu care a pulverizat în direcția angajatului, scrie Bihon.ro.

Hoțul este un client mai vechi al instanțelor, după o serie de furturi comise în ultimii 3 ani și pentru care a și fost condamnat deja în două dosare.

Citeşte şi: Oraş din România, supravegheat cu drone pentru a-i prinde pe infractori: "Intră, odată cu livrarea acestor echipamente, pe lista celor mai dotate orașe din țară"

Atacul cu extinctorul a avut loc în luna aprilie 2021. Prins de agentul de pază al unui magazin în timp ce încerca să fure nouă flacoane de șampon, în valoare de 340 de lei, hoțul a reacționat violent, scrie sursa citată.

"Pentru a-şi asigura scăparea a folosit un extinctor, cu care i-a pulverizat pe persoana vătămată şi pe martorul (…), cauzându-le suferinţe fizice", se arată în rechizitoriu.

Citeşte şi: O femeie din Arad a sunat la 112 şi a anunţat că o bombă ar fi fost montată pe una dintre maşinile sale

Zilele trecute, instanța a decis: 5 ani de închisoare și 2.000 de lei de achitat drept cheltuieli de judecată.

Tânărul a scăpat de plata daunelor către victime, întrucât nici magazinul, nici paznicul atacat nu s-au constituit părți civile în proces.

Sentința judecătoriei orădene nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile.

Citeşte şi: O femeie din Cluj a devenit virală pe TikTok, după ce a povestit că și-a luat permisul la vârsta de 68 de ani: ”Stai că voi demonstra că pot”

Pentru tânărul de 24 de ani acesta este deja al treilea dosar penal din ultimii trei ani. În 2021 ar fi furat, scrie sursa citată, cafea, brânzeturi și ciocolată. Aproape 20 de astfel de fapte au contabilizat polițiștii și paznicii, care l-au prins de fiecare dată. Ulterior, bărbatul ar fi furat o trotinetă cu care s-a plimbat până a lăsat-o fără baterie, dar și un telefon din ghiozdanul unui bărbat aflat pe peronul Gării din Oradea.

Tânărul, scriu jurnaliștii de la Bihon.ro, a avut și o experiență traumatizantă în adolescență, când a figurat ca victimă într-un dosar de purtare abuzivă. Este vorba despre cazul a şase angajați ai Centrului de Plasament pentru copii cu probleme psihosociale din Oradea, care, deși au fost acuzați de violență împotriva minorilor aflați în grija lor, au fost, în cele din urmă, achitați.

×
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close