Antena 3 vă oferă transmisiuni speciale în ziua alegerilor. Oana Iancu se află pe malul Dunării, la Sulina, cel mai estic punct al României. Acolo, românii votează cu gândul la vest. Oraşul a găzduit, înainte de al doilea Război Mondial, una dintre primele instituţii europene - Comisia Europeană a Dunării.
Oana Iancu a explicat ce înseamnă acest parteneriat cu marile puteri europene, dar şi cum ne influenţează deciziile luate la Bruxelles.
''Suntem pe malul Dunării, aici unde undeva prin 1856 se scria istorie şi se vorbea pentru primda dată despre Europa Unită. Se construia practic Comisia Europeană a Dunării. De atunci, acest canal a devenit navigabil şi astfel au putut să ajungă în ţara noastră navele de mari dimensiuni, lucru care se întâmplă şi în acest moment, navele care intră pe fluviu şi ajung în porturile din ţară (...) Avem o grămadă de beneficii că suntem membri ai Uniunii Europene. Avem internet şi putem să vorbim la telefon atunci când mergem în ţări străine, şi multe altele'', a transmis reporterul Oana Iancu.