Antena 3 CNN Actualitate Loredana, criminala din Mangalia care și-a ucis prietena și a băgat-o într-un geamantan, și-a aflat sentința. ”Instanța s-a orientat către minimum de pedeapsă”

Loredana, criminala din Mangalia care și-a ucis prietena și a băgat-o într-un geamantan, și-a aflat sentința. ”Instanța s-a orientat către minimum de pedeapsă”

Loredana, criminala de la Mangalia, și-a aflat sentința după ce și-a ucis prietena în camera unui hotel din stațiunea Saturn.

de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Apr 2024   •   16:47

Criminala fetei din Saturn care a omorât-o, ascuns-o în geamantan și apoi a lăsat-o sub o bancă într-un parc din Mangalia, a fost condamnată la 15 ani și 3 luni de închisoare și 75.000 euro daune morale.

Declarația aparține avocatului Adrian Cuculis.

"În principal, din câte observ, instanța s-a orientat către minimum de pedeapsă și nu către un maxim de pedeapsă, iar în funcție de dorințele familiei urmează să depunem apel sau, din contră, să rămânem la soluția aceasta”, spune acesta.

Crima a avut loc în vara anului trecut.

Fata de 18 ani ar fi lovit victima, tot de 18 ani, cu sălbăticie, după care a ucis-o cu un cuțit.

Corpul tinerei a fost introdus într-un geamantan și lăsat sub o bancă.

×
Subiecte în articol: crima din Mangalia
Parteneri
Lidia Buble a filmat îngrozită incendiul din nordul Bucureştiului
x close