Antena 3 CNN Actualitate Mesajul postat de mama bebelușui mort la Brașov, pe internet: ”Parcă acționez greșit!”

Mesajul postat de mama bebelușui mort la Brașov, pe internet: ”Parcă acționez greșit!”

Mama bebelușului din Brașov a făcut primele declarații după moartea micuțului.

Mesajul postat de mama bebelușui mort la Brașov, pe internet: ”Parcă acționez greșit!”
Sursa foto: Captură foto Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    05 Iul 2023   •   23:46

Potrivit anchetatorilor, copilul a murit în urma bătăilor concubinului mamei, chinuri de care femeia ar fi știut, însă nu a făcut nimic.  

Din primele informații se pare că femeia și-ar fi neglijat bebelușul încă de la naștere. Pe lângă faptul că nu îl hrănea corespunzător, îl lăsa zile întregi în grija altor persoane.

Întrebată dacă și-a iubit vreodată fiul, femeia a răspuns hotărât că ”da”. 

Reporter: Tu ţi-ai iubit copilul vreodată? 

Mama: Da! 

Reporter: Ţi l-ai dorit pe Dominic? 

Mama: Da! Da! 

Procurorii au cerut judecătorilor să o trimită pe mama bebelușului după gratii pentru următoarele 30 de zile.  

Femeia a sunat la 112, în urmă cu două zile, și a cerut ajutor, spunând că micuțul nu mai respiră. Nu a așteptat ambulanța și a luat un taxi către spital. Însă, pe drum s-a întâlnit cu echipajul de intervenție, iar medicii au încercat să-l salveze pe cel mic. Eforturile lor au fost în zadar. Însă, potrivit acestora, la încercarea de resuscitare, niciunul din cei doi nu ar fi arătat cel mai mic semn de suferință. Băiețelul s-a stins înainte să ajungă la spital. 

Mesajul postat de mamă

În urmă cu  cinci luni, mama băiețelului își deschidea sufletul într-un grup al persoanelor care suferă de ADHD, pe rețelele sociale. Aceasta povestea că, în copilărie, a fost diagnosticată cu deficit de atenție și că, deși pare normală, simte că acționează greșit.  

Mai mult decât atât, femeia susținea că este lipsită de iubire și caută o persoană care ar putea să o înțeleagă.Pe atunci s-ar fi aflat în Londra cu tatăl lui băiatului. Luna trecută, actualul iubit i-ar fi sucit mințile și ar fi convins-o să se mute cu el la Brașov, scrie observatornews.ro.

Atât femeia cât și iubitul acesteia se află în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă o să fie găsită vinovată, ar putea petrece în spatele gratiilor până la 7 ani. 

×
Subiecte în articol: bebelus mort Brașov
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close