"Academia Cațavencu, ediția print, a murit în detenție la România liberă, păzită și abuzată de niște imitatori proști. Acum șase ani, revista a fost răpită de clanul Adamescu într-o ambuscadă organizată de regimul Băsescu. Fapta s-a petrecut în public, în aplauzele presei prezidențiale și pe fondul unei muțenii absolute a Opoziției.
Academia Cațavencu a trăit în casa ororilor de la România liberă, așa cum a trăit copila din Sankt Polten în pivnița criminalului Josef Fritzl. A încăput pe mîna unor tinichigii din subsolul presei care au umplut-o de vînătăi și de silă. Sînt sigur că a vrut să se sinucidă, biata de ea, din clipa în care a văzut pitecantropii intrînd în redacție, dar, din ordinul lui Adamescu, i s-au confiscat șireturile și umorul. Cînd și cînd, între orcii care publicau epigrame și-o torturau cu bancuri, cobora tînărul Alexander Adamescu, pe care-l vedeți azi lăcrimînd de la Londra pe mormîntul averii tatălui său. A luat și el parte la viol, s-a bucurat și el de țipetele sechestratei pînă cînd alte infracțiuni l-au obligat să părăsescă țara.
Douăzeci de ani de istorie și de talent s-au dus pe apa sîmbetei, dar, pînă la urmă, Dumnezeu și-a regăsit simțul umorului. Înainte să moară captiva, a decedat călăul", scrie Doru Bușcu, în Cațavencii.
