Antena 3 CNN Actualitate Medicii nu raportează infecţiile intraspitaliceşti. Oficial, avem de 50 de ori mai puţine cazuri ca englezii

Medicii nu raportează infecţiile intraspitaliceşti. Oficial, avem de 50 de ori mai puţine cazuri ca englezii

Medicii nu raportează infecţiile intraspitaliceşti. Oficial, avem de 50 de ori mai puţine cazuri ca englezii
Sursa foto: Foto: Intact Images
26 Iul 2011   •   22:31

Vă e frică să zburaţi cu avionul? Renunţaţi la temeri. Potrivit unui studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, este de 30.000 de ori mai periculos să te internezi decât să zbori. Sute de milioane de oameni din toată lumea vin în spital cu o boală şi pleacă cu zece. Poate la ei, spun oficialii români. La noi, totul este perfect. Din păcate, numai în acte.

Spitalele noastre sclipesc de curăţenie, iar medicii sunt singurii din lume care au reuşit să stârpească infecţiile intraspitaliceşti. Aşa ai putea crede dacă te uiţi pe datele oficiale. Avem de 50 de ori mai puţine cazuri decât englezii sau francezii, în care pacienţii contractează infecţii în cursul spitalizării. În realitate însă, ne îmbătăm cu apă rece.

"Este neraportare. Eu de nu ştiu cât timp spun că este ridicol şi riscăm să vină toţi vest-europenii în schimb de experienţă la noi. Ce-ar putea învăţa aici? Cum să ascundă mizeria sub preş. Medicii şi managerii de spitale se fac că nu văd infecţiile, Ministerul Sănătăţii nu ştie nimic, iar pacientul, în loc să fie vindecat, pleacă acasă şi mai bolnav", a declarat Geza Molnar, consilier al ministrului Sănătăţii, Cseke Attila.

"Eu nu doresc să vină un bolnav la mine cu o boală. Îl internez, îl tratez şi pe urmă pleacă cu alte 2-3 boli de la spital", a spus dr. Ahmed Hassan, medic urolog.

Aceşti medici susţin că, anul trecut, la spitalul din Târgovişte, mai mulţi pacienţi operaţi au intrat în şoc septic şi unul chiar a murit după ce a contractat, din unitate, Klebsiella Pneumoniae - un bacil foarte periculos.

"Am atras atenţia conducerii asupra situaţiei, era un risc epidemiologic major. Nu s-a luat în considerare", a atras atenţia dr- Sorin Bulgariu, medic urolog.

Oricare ar fi adevărul în tot acest scandal, lozul necâştigător a fost tras tot de pacienţi. Oficial, anul trecut, 8.000 de români şi-au mai adăugat o boală pe fişă din cauza infecţiilor intraspitaliceşti, dar numărul lor real poate fi de zece ori mai mare.

Tot oficial, anul trecut, 160 de conaţionali şi-au pierdut viaţa din cauza asta, în vreme ce în Statele Unite au murit peste 100.000 de oameni din exact aceeaşi pricină.


×
Subiecte în articol: medici internare boli
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close