Antena 3 CNN Actualitate Nelu Tătaru: Nu se merge pe starea de urgenţă. Avem mortalitate mare din cauza bolnavilor cu comorbidităţi

Nelu Tătaru: Nu se merge pe starea de urgenţă. Avem mortalitate mare din cauza bolnavilor cu comorbidităţi

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus, vineri, că soluţia aleasă de autorităţi pentru limitarea efectelor pandemiei nu presupune instituirea stării de urgenţă, ci carantinarea la nivel local, în funcţie de existenţa focarelor şi de evoluţia situaţiei din teren.

Nelu Tătaru: Nu se merge pe starea de urgenţă. Avem mortalitate mare din cauza bolnavilor cu comorbidităţi
de Adrian Iclozan    |    23 Oct 2020   •   19:54

Tătaru a mai explicat că rata mare a mortalităţii, care ar plasa România pe locul 2 în Europa, după Cehia, provine din faptul că decedaţii din statisticile oficiale sunt persoane cu comorbidităţi care au contractat COVID, în vreme ce alte state au ales să ia în calcul doar cazurile de deces în urma infectării cu COVID, dar care nu prezentau alte afecţiuni.

(Reporter: de ce suntem pe locul 2 la mortalitate?)

"- Mortalitatea este dată de comorbidităţi, de cazurile grave după o lungă luptă cu boala la Terapie intensivă (...) Discutăm de o morbiditate efectivă dată de SARS-CoV-2, dar şi de o morbiditate dată de decompensarea bolilor cronice. Dacă v-aţi uitat în raportările noastre, sunt tocmai aceste decompensări ale bolilor cronice aflate în tratament de o perioadă îndelungată sau (cazurile pacienţilor) care nu au mai verificat aceste afecţiuni."

(Reporter: de ce este totuşi aşa de mare rata mortalităţii la noi?)

"- Noi raportăm efectiv la tot ce înseamnă comorbiditate, dar alte state dau doar decesele fără comorbidităţi. Noi am ales să raportăm toate decesele care au avut drept cauză SARS-CoV-2 dar şi decompensarea patologiilor concomitente (n.r. a bolilor de care suferă pacientul în absenţa infecţiei cu coronavirus ) în prezenţa SARS-CoV-2, decesul fiind din acele cauze.

(Reporter: Ajungem din nou la carantinare totală?)

"- Se decide la nivel local. Nu se merge pe stare de urgenţă, ci pe măsuri în fiecare localitate în funcţie de focarele existente sau care au fost deja izolate", a spus ministrul Sănătăţii.

×
Subiecte în articol: Nelu Tătaru stare de urgenta
Parteneri
Elevii care pot avea vacanţa de Paşte prelungită
x close