Antena 3 CNN Actualitate OMS, anunțul care dă fiori reci lumii întregi: Mortalitatea din cauza COVID a crescut cu peste 40% în ultima săptămână

OMS, anunțul care dă fiori reci lumii întregi: Mortalitatea din cauza COVID a crescut cu peste 40% în ultima săptămână

Decesele zilnice provocate de COVID-19 au crescut cu aproape 40% față de săptămâna precedentă, au declarat reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franța, Spania și Marea Britanie.

OMS, anunțul care dă fiori reci lumii întregi: Mortalitatea din cauza COVID a crescut cu peste 40% în ultima săptămână
Sursa foto: pexels
de Laura Dinu    |    28 Oct 2020   •   12:20

Principalul motiv de îngrijorare este faptul că unitățile de Terapie Intensivă din spitale încep să se umple de pacienți în stare gravă. 

Situația este la fel de gravă și în România, unde la Terapie Intensivă nu mai este niciun loc liber în acest moment. 

Purtătorul de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății, Margaret Harris, a declarat că majoritatea deceselor au fost înregistrare în Franța, Spania, Marea Britanie, Olanda și Rusia, iar numărul deceselor înregistrate în rândul pacienților infectați cu SARS-CoV-2 a crescut cu peste 40% în doar o singură săptămână. 

De exemplu, în Rusia, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat peste 320 de decese. O creștere bruscă a avut loc și în Italia, unde s-au înregistrat în 24 de ore peste 221 de decese.

Și pentru România ieri a fost ziua bilanțului negru și asta deoarece, în doar 24 de ore, țara noastră a înregistrat pentru prima dată peste 100 de decese. 

Coronavirus în România, 27 octombrie 2020. Record de decese. Peste 100 pacienți, morți de COVID-19

Până ieri, 27 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 217.216  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 155.630 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.724 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

4.724 de cazuri noi - 31. 828 teste

Până ieri, 6.574 de  persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 26.10.2020 (10:00) – 27.10.2020 (10:00) au fost raportate 104 decese (56 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 10 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani.

100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.758. Dintre acestea, 824 sunt internate la ATI.  

×
Subiecte în articol: mortalitate coronavirus
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close