Antena 3 CNN Actualitate Sindicaliştii din poliţie, mesaj din interior: Personalul MAI vrea să se vaccineze contra COVID. Am avut colegi pozitivi care au plecat dintre noi

Sindicaliştii din poliţie, mesaj din interior: Personalul MAI vrea să se vaccineze contra COVID. Am avut colegi pozitivi care au plecat dintre noi

Poliţiştii şi autorităţile judecătoreşti îşi doresc să se vaccineze împotriva coronavirusului şi văd imunizarea ca pe o etapă de relaxare, având în vedere că ambele categorii sunt expuse riscului de infectare din cauza contactului zilnic cu numeroase persoane.

Sindicaliştii din poliţie, mesaj din interior: Personalul MAI vrea să se vaccineze contra COVID. Am avut colegi pozitivi care au plecat dintre noi
Sursa foto: Antena 3
de Milena Niță    |    15 Ian 2021   •   12:05

Astfel, personalul Ministerului de Interne aşteaptă să fie imunizat cu serul anti-COVID, mai ales că nu au fost puţini cei pozitivi şi care au plecat din rândurile poliţiştilor.

"La noi, marea majoritate îşi doreşte lucrul acesta, pentru că de aproape un an de zile suntem în prima linie, suntem expuşi, nu ştim cu cine luăm contact. A fost o perioadă complicată şi eu zic că am gestionat-o cu brio.

Federaţia poliţiştilor: vaccinul ne va proteja de acest virus. Am avut colegi bolnavi care au plecat dintre noi

Eu zic că e un mesaj destul de puternic din interior, că personalul MAI îşi doreşte lucrul acesta.

Mă gândeam că asta va fi finalitatea, că vaccinul va trebui să ne protejeze de acest virus. Noi suntem în prima linie şi cei mai expuşi, că atâta timp cât interacţionez cu un cetăţean, eu nu ştiu dacă e infectat sau nu", a spus Florin Vîlnei, preşedintele Federaţiei Poliţiştilor, vineri, la Antena 3.

În plus, "am avut colegi confirmaţi cu Sars CoV-2 care au plecat din rândurile noastre", a adăugat sindicalistul.

Poliţiştii şi autorităţile judecătoreşti îşi doresc să se vaccineze împotriva coronavirusului

Tribunalul Bucureşti: după vaccinare, lucrurile se vor aşeza treptat în matca lor firească

Şi preşedintele Tribunalului Bucureşti, Laura Radu, spune că personalul instanţelor este expus riscului, iar ei cred că după vaccinare, lucrurile se vor aşeza.

"Noi avem circa 1.500 de oameni personal, iar aproape jumătate sunt interesaţi să fie programaţi prin intermediul nostru în centrele de vaccinare.

În rândul autorităţii judecătoreşti, există această stare de aşteptare şi dorinţă de vaccinare, pentru că acest an care a trecut a dus foarte multe dificultăţi în activitatea de zi cu zi şi în viaţa persoanlă.

Şi cred că după, lucrurile se vor aşeza treptat în matca lor firească", a precizat preşedintele Tribunalului Bucureşti, Laura Radu, vineri, la Antena 3.

Vineri începe etapa a doua de vaccinare împotriva coronavirusului şi în care este inclusă populația la risc, reprezentată de adulții cu vârsta peste 65 de ani și de persoanele aflate în evidență cu boli cronice.

Aproape 1,5 milioane de angajați români din domeniile considerate esenţiale pot face vaccinul împotriva COVID-19, începând de astăzi.

Printre aceştia, vorbim de personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi a autorităţii judecătoreşti. 

×
Subiecte în articol: Florin Vîlnei Laura Radu vaccin COVID-19
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close