Antena 3 CNN Actualitate Porturile constănţene au fost închise din cauza vântului puternic

Porturile constănţene au fost închise din cauza vântului puternic

Porturile constănţene au fost închise din cauza vântului puternic
Sursa foto: Foto: Mediafax
09 Oct 2010   •   12:36

Manevrele navelor în porturile constănţene au fost suspendate, încă de vineri, din cauza vântului puternic care suflă în rafale, cu viteze de aproape 60 de kilometri pe oră, informează Mediafax.

Potrivit Căpităniei Constanţa, operaţiunile portuare au fost suspendate, încă vineri după-amiază, în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud - atât maritim, cât şi fluvial, Midia şi Mangalia, deoarece vântul bate cu forţa 5 - 7 pe scara Beaufourt, cu viteze de până la 60 de kilometri pe oră.

De asemenea, din acelaşi motiv a fost restricţionat şi traficul de barje de pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, prin ecluza de la Agigea către portul Constanţa Sud - fluvial.

În această situaţie, pentru siguranţă, navele aflate în rada exterioară trebuie să stea cu motoarele pornite, evitând astfel intrarea în derivă.

De asemenea, vasele aflate la cheu trebuie să-şi întărească legăturile cu ţărmul, să asigure om de veghe şi trebuie să stea în permanenţă cu semnalele luminoase şi sonore în funcţiune.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: porturi vant nave
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close