Antena 3 CNN Actualitate Prima fotografie oficială a Prințesei de Wales, după intervenția chirurgicală la abdomen

Prima fotografie oficială a Prințesei de Wales, după intervenția chirurgicală la abdomen

Prima fotografie oficială a Prințesei de Wales, realizată după intervenția chirurgicală la abdomen din luna ianuarie, a fost prezentată publicului. În imagine apare prințesa înconjurată de copiii ei. Starea de sănătate a lui Kate a provocat numeroase speculații.

Prima fotografie oficială a Prințesei de Wales, după intervenția chirurgicală la abdomen
Sursa foto: Hepta | Alpha Press
de Georgiana Adam    |    10 Mar 2024   •   11:52

Fotografia care o arată pe Kate împreună cu copiii ei a fost făcută de Prințul William. Imaginea a fost publicată cu ocazia Zilei Mamei, iar Kate a mulțumit publicului pentru susținerea de care a avut parte în timpul și după intervenția chirugicală, potrivit Sky News.

În imagine aparte Kate zâmbind, având brațele înfășurate în jurul copiilor ei mai mici, Prințul Louis și Prințesa Charlotte, în timp ce copilul cel mare, Prințul George, stă în spatele mamei sale și o îmbrățișează.

Kate nu a mai fost văzută în public de la Crăciun. Viitoarea regină, în vârstă de 42 de ani, a fost internată la o clinică din Londra pentru o operație planificată pe 16 ianuarie. Prințesa s-a întors acasă după 13 zile, iar reprezentanții Palatului Kensington au spus atunci că prințesa „face progrese bune”.

Lipsa aparițiilor publice ale prințesei și absența Prințului William de la un eveniment din cauza unei „chestiuni personale” au dus la o creștere a speculațiilor privind starea de sănătate a lui Kate.

Kate ar putea să revină la îndatoririle regale oficiale după Paște.

View this post on Instagram

A post shared by The Prince and Princess of Wales (@princeandprincessofwales)

×
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close