Antena 3 CNN Actualitate Raed Arafat, explicații despre motivul pentru care s-au raportat mai multe decese la Constanța

Raed Arafat, explicații despre motivul pentru care s-au raportat mai multe decese la Constanța

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a explicat, vineri, într-o conferință de presă, de ce au fost raportați, inițial, nouă morți în urmă incendiului de la Spitalul de boli infecțioase din Constanța.

Raed Arafat, explicații despre motivul pentru care s-au raportat mai multe decese la Constanța
Sursa foto: Hepta
de Gabriel Dano    |    01 Oct 2021   •   17:01

„La început, s-a confirmat cifra de nouă persoane decedate, apoi au fost anunțate șapte. Când comunicăm date în dinamică se întâmplă astfel de lucruri. Ca să nu se întâmple asta ar trebui să nu spunem nimic. S-au calculcat de două ori cei doi pacienți care au murit în afara zonei spitalului. Ne cerem scuze pentru informația inițială. E bine că sunt șapte și nu nouă. Asta înseamnă date în dinamică”, a explicat Raed Arafat.

Viorel Teliceanu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, susține că în urma incendiului de la spitalul constănțean au murit șapte persoane și nu nouă, așa cum au anunțat autoritățile anterior. Probabil, este o eroare de comunicare, consideră procurorul.

Florin Cîțu: Spitalul de Boli Infecțioase Constanța a avut bani, dar nu i-a folosit

Premierul Florin Cîțu a declarat, vineri, că unul dintre motivele pentru care a decis să ceară demiterea managerului Spitalului de Boli Infecțioase Constanța este faptul că deși a avut fonduri pentru gestionarea pandemiei, nu a făcut-o.

Cîțu a spus că în 2021 bugetul aprobat pentru Ministerul Sănătății a fost de 58,3 miliarde de lei, iar la rectificare au mai fost adăugate 4,5 miliarde de lei.

Săptămâna aceasta s-au adăugat încă 400 de milioane de lei, dintre care 70 de milioane s-au dus către secțiile ATI, iar restul pentru achiziție de medicamente

„Asta înseamnă că s-au alocat în acest an 5,7 miliarde de lei în plus față de 2020 și 10 miliarde de lei mai mult ca în 2019”, spune premierul, potrivit Mediafax.

×
Subiecte în articol: incendiu Constanta Raed Arafat
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close