Antena 3 CNN Actualitate Reacția lui CTP, după ce Sorin Oprescu a fost reținut în Grecia

Reacția lui CTP, după ce Sorin Oprescu a fost reținut în Grecia

Cristian Tudor Popescu a comentat informațiile venite din Atena potrivit cărora Sorin Oprescu a fost reținut de autoritățile de acolo, după ce a fugit din țară înainte de pronunțarea condamnării sale. Gazetarul crede că fostul edil al Capitalei încearcă să tragă de timp pe modelul "brevatat" de alți foști politicieni.

Reacția lui CTP, după ce Sorin Oprescu a fost reținut în Grecia
Sursa foto: Facebook
de Gabriel Dano    |    17 Mai 2022   •   20:11

„Probabil că va reuși domnul Oprescu să tragă de timp, așa cum face Elena Udrea în Bulgaria. Asta urmărește să facă și Sorin Oprescu în Grecia. Să vedem cât o să țină.

Din câte am auzit, ultima știre, încearcă să depună actele pentru azil politic. Azi politic în interiorul UE mi se pare absurd. Grecia și România sunt țări ale Uniunii Europene, nu cred ca e posibil. Adică, ceea ce a reușit Sebastian Ghiță fugind în Sebia, cu care nu avem tratat de extrădare, nu cred că poate reuși Sorin Oprescu. Dar să tragă de timp poate.

Obiectivul este, atât în cazul domnului Oprescu, cât și în cazul doamnei Udrea, ceea ce a reușit de pildă Puiu Popoviciu, care nici în ziua de azi nu a venit să-și execute pedeapsa în România. S-a dus la Londra, a reușit cu justiția de acolo să evite aducerea în țară.

Și asta ce arată? Arată în general că așa cum e Justiția în România, care permite de ani și ani celor care au o condamnare definitivă cu executare să fugă din țară, rezultă de aici că e rentabil să furi, e rentabil să iei mită, e rentabil să faci evaziune fiscală și toate genurile de infracțiuni, pentru că justiția română îți permite să scapi de pedeapsă.

Să vedem până când. Sigur, că aș fi acuzat dacă aș generaliza dacă aș spune că asta este imaginea politicianului român, dar așa cum istoria politică a României din ultimii 32 de ani o demonstrează, sunt multe, înfricoșător de multe cazuri de politicieni români care au comis astfel de acte de corupție, acte de trafic de influență, de furt, de spălare de bani. Are vreo 4 capete de acuzare Sorin Oprescu, deci cazul Sorin Oprescu este o tipologie des întâlnită printre politicienii români. Asta cred că este cea mai corectă formulare”, a spus Cristian Tudor Popescu, la Digi24.

Sorin Oprescu a fost localizat astăzi de o echipă Enfast (European Network of Fugitive Active Search Teams). Potrivit informațiilor Antena 3, fostul edil a depus documentația pentru a-i fi acordat azil politic în Grecia.

Curtea de Apel din Atena va decide mâine dacă Sorin Oprescu va fi arestat. Ședința va începe în jurul prânzului.

×
Subiecte în articol: Sorin Oprescu ctp Cristian Tudor Popescu
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close