Antena 3 CNN Actualitate Şocant: Un bebeluş mort a fost găsit la rampa de gunoi de lângă Satu Mare

Şocant: Un bebeluş mort a fost găsit la rampa de gunoi de lângă Satu Mare

Şocant: Un bebeluş mort a fost găsit la rampa de gunoi de lângă Satu Mare
Sursa foto: Foto: tumblr.com
19 Ian 2013   •   13:24

Poliţia Satu Mare a declanşat o anchetă după ce un bebeluş cu o greutate de trei kilograme a fost găsit mort, vineri după-amiază, la rampa de gunoi de lângă municipiul Satu Mare, poliţiştii încercând să o găsească pe mama copilului, conform Mediafax.
   
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Satu Mare, Roxana Cristea, a declarat că angajaţii de la rampa de gunoi de lângă municipiul Satu Mare au descoperit, vineri după-amiază, un bebeluş mort.
   
"Acesta avea trei kilograme şi a fost găsit într-o pungă, înfăşurat în nişte hăinuţe. Trupul a fost dus la IML pentru autopsie, pentru a se stabili dacă s-a născut viu sau mort. Poliţia face cercetări în acest caz pentru depistarea mamei", a spus Cristea.
   
Potrivit acesteia, cazul bebeluşului este încadrat la "moarte violentă", urmând ca în cursul anchetei să se stabilească exact cauzele decesului.



×
Subiecte în articol: Satu Mare bebelus investigatii Politie
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close