Antena 3 CNN Actualitate Social Primele imagini de la accidentul grav din Capitală unde o maşină de poliţie s-a răsturnat peste un taxi

Primele imagini de la accidentul grav din Capitală unde o maşină de poliţie s-a răsturnat peste un taxi

 Primele imagini de la accidentul grav din Capitală unde o maşină de poliţie s-a răsturnat peste un taxi
15 Dec 2017   •   15:09

Update: Au apărut primele imagini de la accidentul din Capitală, unde un autoturism al Poliției a fost implicat într-un accident rutier.

Știrea inițială: Un autotursim al Poliţiei Capitalei a fost implicat, vineri, într-un accident rutier. Accidentul s-a produs pe strada Berzei, din Capitală, după ce autoturismul Poliţiei Capitalei a pătruns într-o intersecţie, fiind lovit de un autoturism taxi.

În urma incidentului, cei doi agenți de poliție a fost răniți uşor, fiind transportați la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Din primele informaţii, taximetristul nu ar fi acordat prioritate autoturismului poliţiştilor, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere a Capitalei.

„Am intrat pe verde, dânșii înainte de terminarea refugiului au dat drumul la girofare și la sirenă. Nu pot să zic eu ce vor să constate dânșii. Am încercat să evit dreapta, dar nu s-a mai putut”, a spus taximetristul.

Potrivit Brigăzii Poliţiei Rutiere a Capitalei, semnalele luminoase şi sonore ale maşinii de poliţie erau în funcţiune, însă taxiul nu ar fi acordat prioritate.

„Conducătrorul unui autoturism taxi a făcut un viraj la stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism de poliție. Din impact a rezultat rănirea ușoară a celor doi polițiști. Cei doi au fost transportați la Spitalul Floreasca cu răni ușoare. În momentul de față, agenții de la Brigada Rutieră sunt aici pentru a fluidiza traficul radier”, a declarat Andra Arșinescu, purtător de cuvânt de la Brigada Rutieră.

Poliţia Rutieră a declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.



 

 

 


 

×
Subiecte în articol: taxi masina de politie Capitală accident
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close