Antena 3 CNN Actualitate Social Anchetă la Poliția din Arad, după ce un polițist ar fi bătut o femeie pentru că nu purta masca de protecţie

Anchetă la Poliția din Arad, după ce un polițist ar fi bătut o femeie pentru că nu purta masca de protecţie

Este anchetă la Poliția din Arad, după ce un polițist ar fi bătut o femeie din localitatea Buteni, pentru că nu purta masca de protecţie. Agentul e acuzat că ar fi lăsat femeia inconștientă pe stradă, iar aceasta a fost luată de o ambulanță și dusă la spitalul din Ineu.

Anchetă la Poliția din Arad, după ce un polițist ar fi bătut o femeie pentru că nu purta masca de protecţie
Sursa foto: Facebook Ciprian Ciprian
de Claudia Popovici    |    12 Mai 2021   •   23:34

Poliția Arad a transmis, miercuri seara, că, prin apel la 112, s-a anunțat că în localitatea Buteni o femeie este agresată de polițiști.

„La fața locului a fost solicitat un echipaj SMURD, care a preluat o femeie de 50 de ani, aceasta fiind transportată la spitalul orășenesc Ineu în vederea acordării de îngrijiri medicale”, transmite Poliția Arad.

În prezent, se fac cercetări pentru a se stabili înteaga stare de fapt și se audiază persoanele în cauză, urmând să fie luate măsurilor legale.

Până la această oră nu a fost depusă nicio plângere referitoare la agresiunea din Buteni.

Potrivit criticarad.ro, femeia din Buteni ar fi fost bătută și lăsată inconștientă de un polițist, pentru că nu purta masca de protecţie pe stradă.

După ce a primit îngrijiri medicale, femeia a plecat acasă pe propria răspundere, conform sursei citate.

Publicată de Ciprian Ciprian pe Miercuri, 12 mai 2021

×
Parteneri
Senat: Schimbare importantă în regimul pașapoartelor
x close