Antena 3 CNN Actualitate Social Concediul, sub lupa psihologilor: Românii nu cunosc „cultura fericirii“

Concediul, sub lupa psihologilor: Românii nu cunosc „cultura fericirii“

Concediul, sub lupa psihologilor: Românii nu cunosc „cultura fericirii“
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
09 Aug 2018   •   15:41

Specialiştii spun că mulţi români nu cunosc „cultura fericirii“, ci doar pe cea a consumului, şi că de multe ori, chiar dacă nu ne dăm seama, alegem să mergem în concediu doar pentru a demonstra altora că putem să ne simţim bine.

La finalul lunii iulie, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, susţinea într-un interviu acordat agenţiei de presă News că „în România avem o mare problemă, faţă de orice altă ţară latină: noi nu avem cultura fericirii. La noi când vin în vacanţă, primele două zile se ceartă soţul şi soţia. Vin în vacanţă supăraţi. Dacă e vreme frumoasă afară, e linişte. Dacă nu e frumos afară, te întreabă de ce e apa prea rece. Ei nu se gândesc că sunt în concediu şi trebuie să profite de fiecare moment, să trăiască din plin. Fericirea e o cultură, să ştiţi“.

Conform psihologilor, acest tip de comportament al turistului român pleacă de la nivelul său cultural, de la nivelul aşteptărilor sale şi este influenţat destul de mult şi de serviciile pe care le primeşte din partea operatorilor din turism.

„Nu există o diferenţă între comportamentul românului de pe stradă cu cel al românului în concediu. Omul care se comportă într-un anumit fel în anumite situaţii sociale nu se va comporta diferit în concediu. Turistul român se comportă aşa şi pentru că cel care oferă serviciile de turism are o anumită atitudine“, susţine psihologul Mihai Copăceanu, potrivit Adevărul.

×
Subiecte în articol: concediu psihologi
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close