Nevalidarea referendumului inițiat de Coaliția pentru Familie încinge mocnit spiritele. Tabăra care a câștigat face strategii, iar în rândul celor care și-ar fi dorit modificarea Constituției se aud fel de fel de voci printre care unele care-i strigă Patriarhului să se trezească. În acest context, al nervilor întinși, am stat de vorbă cu scriitorul creștin Cornel Constantin Ciomâzgă.
Dana Chera: De ce socotiţi că Biserica ar fi cel mai important perdant?
CCC: Pentru că ea, nu doar cea ortodoxă, dar la ea ne referim aici, fiind evident unul dintre actorii principali în organizarea referendumului, mi s-a părut că a luat lucrurile, pe de-o parte, într-o oarecare şagă, articulând foarte prost temele de campanie, având o abordare nespecifică, pripită, folosind metode simpliste, ineficiente, "heirupistice", total inadvertent cu metodele de campanie electronică folosite de taberele adverse. Pe de-o altă parte, bizuindu-se mult prea încrezătoare pe vechiul său impact la mase, n-a luat în calcul nicio altă variantă, ceea ce a condus la un rezultat, cel puţin pentru ea, de-a dreptul izvorâtor de lacrimi. La întrebarea "de ce?" nu va răspunde nimeni cu voce tare, ştiu. Nici măcar cei care cunosc foarte bine răspunsul şi care ar trebui musai să-l rostească, pentru că acesta nu este numai unul necesar, dar mai ales unul exorcizator. Este răspunsul fără de care norodul României, majoritar ortodox, şi mai ales cel care a votat, va rămâne cu o stare înecăcioasă, aşa... de ca şi când ar fi înghiţit catran şi pucioasă. Prin votul acela minoritar din 7 octombrie, creştinul care merge încă la biserică i-a spus răspicat părţii umane a singurei instituţii teandrice din Univers că el merge acolo din cu totul alte tăcute raţiuni, decât cele legate de lucrarea sacerdotală. Dovadă este că el a procedat după mintea lui, surd la îndemnul clerului de orice rang. Grav? Nu. Previzibil! Grav cu adevărat este că omul, rătăcit parcă pe potecile meandrice ale credinţei mult prea "contemporaneizate", când a avut de ales, iată, între ura pentru ceva sau cineva şi dragostea pentru Dumnezeu, a ales ura. Este dramatic cu nuanţe tragice! Pare că Iuda a reînviat, altoindu-se perfid în fiecare dintre noi. Pe mai mulţi sau mai puţini arginţi, cu toţii îl vindem încă şi mai abitir azi pe Hristos, sărutându-L, însă, insolenţi cu buze băloşind veninuri.
Interviul integral pe Jurnalul.ro.
