Antena 3 CNN Actualitate Social Decizia în dosarul lui Radu Mazăre privind retrocedarea ilegală de terenuri a fost din nou amânată

Decizia în dosarul lui Radu Mazăre privind retrocedarea ilegală de terenuri a fost din nou amânată

Decizia în dosarul lui Radu Mazăre privind retrocedarea ilegală de terenuri a fost din nou amânată
Sursa foto: Foto: Agerpres.ro
31 Mai 2017   •   12:25

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au amânat din nou decizia în dosarul în care fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre este acuzat de retrocedarea ilegală a unor terenuri, punând un nou termen pentru data de 14 iunie. 

Este pentru a cincia oară când instanța a amânat pronunțarea sentinței în acest dosar.

Pe 28 octombrie 2008, Radu Mazăre a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte 36 de persoane, în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. 
 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close