Antena 3 CNN Actualitate Social O educatoare va fi sancționată pentru că a agresat verbal un copil

O educatoare va fi sancționată pentru că a agresat verbal un copil

O educatoare va fi sancționată pentru că a agresat verbal un copil
Sursa foto: Pixabay.com
05 Apr 2017   •   15:54

O educatoare a grădiniței Școlii nr. 41 din Capitală va fi sancționată cu reducerea salariului cu 15% pentru o perioad de patru luni, după ce a agresat verbal un copil. Potrivit HotNews, educatoarea a fost înregistrată la jumătatea lunii februarie cu un reportofon ascuns într-o jucărie de părinții unui copil în vârstă de 3 ani.

"Comisia de cercetare disciplinară din unitatea de învățământ a decis ca pentru patru luni educatoarea să aibă salariul diminuat cu 15 la sută, potrivit legii educației. Comisia a adoptat această decizie cu votul a două treimi din membrii săi", a declarat inspectorul școlar, Maria Ștefania Manea în cursul zilei de astăzi.

După ce decizia fusese luată, un grup de 64 de părinți au înaintat un memoriu prin care au cerut Ministerului Educației să nu fie desfăcut contractul de muncă al educatoarei, iar alți patru părinți au făcut cerere să-și înscrie copiii la grupa acestui cadru didactic, a adăugat Manea, citând din declarația directorului Scolii 41. 

"Spune tu ce să îi fac eu lu' animalul ăsta! Și animalului dacă îi spui... Uite, mă, cum stă acolo. Dă jos pantalonii mai repede că mi-ai distrus sănătatea! Mânca-v-ar crăpatul să vă mănânce. Dar-ar dracii să dea de nu te strâng de gât! Uite, mă, boii! Știi ce am facut astăzi? Le-am dat apă de trei ori! Nu le mai dau apă de mâine", este un fragment din înregistrările pe care părinții copilului le-au făcut publice.

×
Subiecte în articol: educatoare sanctiune copil gradinita
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close