Antena 3 CNN Actualitate Social Fenomenul drogurilor, scăpat de sub control. Tinerii devin consumatori chiar şi de la 13 ani

Fenomenul drogurilor, scăpat de sub control. Tinerii devin consumatori chiar şi de la 13 ani

Vârsta la care tinerii încep să consume droguri a scăzut până la 13 ani, conform datelor oficiale. Tentaţiile sunt peste tot, iar adolescenţii tot mai dornici să experimenteze.

Fenomenul drogurilor, scăpat de sub control. Tinerii devin consumatori chiar şi de la 13 ani
Sursa foto: Getty images/ Magui-rfajardo
de Redacția Antena 3 CNN    |    20 Iun 2023   •   09:40

Ce este și mai terifiant însă este faptul că adolescenții şi preadolescenții încep să își prepare drogurile acasă, după rețete pe care le găsesc pe internet. Fenomenul a luat amploare in ciuda faptului ca stupefiantele se găsesc la tot pasul și pe piața neagră există o varietate de substanțe.

Riscurile la care se expun cei care consuma o combinație de droguri ce conține acetonă sunt imense și pot provoca chiar și moartea.

„Discutăm de un fenomen foarte periculos, pentru că substanțele respective pot să se potențeze reciproc. Pe termen scurt, discutăm de efecte de toxicitate. Cele mai multe din aceste combinații acționează la nivelul creierului: riscul de comă, riscul de convulsii, riscul de fenomene psihotice cu delir, halucinații, agresivitate, stări depresive care pot să ducă chiar la tentative de suicid”, precizează medicul toxicolog Radu Țincu.

„Conform datelor oficiale raportate Agenției Naționale Antidrog, vârsta de debut în consumul de droguri este de 13 ani. Atragem atenția tuturor persoanelor cu privire la efectele dăunătoare pe care le are combinația de diferite substanțe active, atât asupra stării fizice, cât și a stării psihice”, a declarat Iuliana Teodorescu, purtătorul de cuvânt al Agenției Naționale Antidrog.

În realitate însă, vârsta la care tinerii încep să consume droguri este chiar mai mică.

„Vârsta a scăzut. Și vorbim aici de preadolescenți, deci vârsta înseamnă 11-12 ani la care încep acest consum. Ori, cu câțiva ani înainte, vorbeam de adolescenți, de la 14 ani în sus. Este foarte importantă relația dintre părinți și preadolescenți sau adolescenți, ce au clădit până atunci. Practic, baza comunicării dintre ei pe de o parte. Pe de o altă parte, o observație simplă a unui părinte, ar putea să vadă niște semne fiziologice, vizavi de privire, de echilibru, de rutinele de viață ale copilului”, spune psihologul Mihaela Dinu.

Potrivit Agenției Naționale Antidrog, în anul 2021 au ajuns la unitatea de primiri urgențe aproape 2.500 de persoane din cauza consumului de substanțe psihoactive.

×
Parteneri
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"
x close