Antena 3 CNN Actualitate Social Liderul „Spiru Haret” acuză Guvernul că se răzbună pe profesori pentru greva din 2023: Să ne uităm cine susține acum asumarea

Liderul „Spiru Haret” acuză Guvernul că se răzbună pe profesori pentru greva din 2023: Să ne uităm cine susține acum asumarea

G.M.
2 minute de citit Publicat la 13:00 07 Iul 2025 Modificat la 13:09 07 Iul 2025
profesori protesteaza
Sindicaliștii din Educație protestează luni la Parlament, înainte de asumarea răspunderii Guvernului pe pachetul fiscal.. FOTO facebook Federația Spiru Haret

Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educației „Spiru Haret”, a declarat luni, la Antena 3 CNN, că măsurile pe care Guvernul le ia și despre care a spus că lovesc în angajații din Educație, sunt o revanșă pe care Executivul, format din aceleași partide care existau și în 2023, și-o ia împotriva profesorilor. Măsurile lor vor aduce sistemul de învățământ preuniversitare în colaps, a spus Marius Nistor.

În 2023 a fost declanșată o grevă generală în sistemul de învățământ din România, care a implicat 150.000 de profesori și încă 60.000–70.000 de cadre didactice și auxiliare, care au cerut o creștere a salariilor în educație cu 25%.

"Contribuția" Educației, la reducerea deficitului bugetar este cea mai mare în momentul de față, ea ajungând la 0,21% din Produsul Intern Brut. Și asta în condițiile în care norma didactică de predare crește cu 2 ore, în condițiile în care degrevările directorilor se reduc mai mult decât dramatic în condițiile în care vor fi comasate unități școlare, cresc efectivele de elevi la clasă și bineînțeles, se reduce și cuantumul orelor predate în regim de plata cu ora și nu numai.

La asta puteți să adăugați toate acele articole prevăzute în legea învățământului preuniversitar legea 198, articole care au fost prorogate și pe care Guvernul Bolojan are intenția să le abroge, care se referă la Școala de după școală, se referă la masă sănătoasă, se referă la finanțarea școlilor izolate din zone defavorizate, se referă la protecția unităților școlare, la angajarea de consilier pentru fiecare unitate de învățământ școlar și multe alte lucruri asemănătoare. Mai avem nevoie de personal, de sprijin pentru clasele în care există copii cu cerințe educaționale speciale. Prin aceste măsuri ni se arată de către Guvernul Bolojan care este atenția pe care o acordă educației, din punctul nostru de vedere.

Cine votează astăzi asumarea? Cine va susține Guvernul pe această asumare? Nu exact aceiași parlamentari care sunt plătiți de la bugetul de stat cu sume mai mult decât substanțiale? De ce mai avem Parlament cu peste 600 de parlamentari? Vă mai aduceți aminte de povestea aceea, că să rămână 300? Nu s-a întâmplat niciodată și nu se va întâmpla niciodată așa ceva.

L-am auzit pe domnul premier, vorbim despre acea situație de la Curtea Constituțională, și domnia sa răspunde că nu este moral, dar pe de altă parte au o lege și au banii prevăzuți. Dar este moral ca legea învățământului preuniversitar să o modifici de zeci de ori prin ordonanță de urgență? Acest lucru este moral? Să interzici dreptul la educație pentru zeci de mii de copii, să lovești în resursa umană calificată, ținând cont că sistemul nu este atractiv și nu va fi atractiv de acum înainte? Să vii să spui în bășcălie: și ce dacă directorii nu vor mai fi degrevați, n-au decât să-și dea demisia.", a declarat Marius Nistor.  

Sindicaliștii din Educație protestează luni la Parlament, înainte de asumarea răspunderii Guvernului pe pachetul fiscal.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close