Antena 3 CNN Actualitate Social Noi detalii șocante despre agresorul profesoarei din Ploiești. Ce mesaj a transmis bărbatul înainte de atac

Noi detalii șocante despre agresorul profesoarei din Ploiești. Ce mesaj a transmis bărbatul înainte de atac

Noi detalii șocante despre agresorul profesoarei din Ploiești. Ce mesaj a transmis bărbatul înainte de atac
29 Ian 2019   •   20:49

O profesoară de la Colegiul „Spiru Haret” din Ploiești a fost înjunghiată, marți, de un fost elev, în vârstă de 22 de ani. Incidentul a avut loc chiar în fața cancelariei. 

Cu puțin timp înainte de a o înjunghia pe fosta lui profesoară de matematică, agresorul a postat pe pagina lui de Facebook un mesaj halucinant. Se pare că acesta ar fi fost supărat că în trecut, a fost dat afară din liceu, pe când era în clasa a XI-a, din cauza faptului că a vrut să agreseze cu o armă albă un coleg. Acum, i-a transmis acestuia un mesaj șocant.

Citește și: Cine este profesoara înjunghiată în Ploiești

„M-ai dat afară din liceu, ahhh. A venit timpul să mi-o plătești și nimic nu mă mai poate opri. Nu am frică, milă, scrupule. O să-ți sune în cap tot ce ți-am promis. L-ai vrut pe dracu, îl ai” este mesajul postat de agresor, pe Facebook. 

Citește și: Detalii cutremurătoare despre atacul din Ploiești. Ce „arsenal” avea asupra sa agresorul profesoarei 

Citește și: El este agresorul profesoarei din Ploiești

Starea profesoarei este, în continuare, una gravă. Aceasta se află sub stricte supravegheri medicale, infromează stirileprotv.ro

×
Subiecte în articol: mesaj detalii Ploiești agresor profesoara
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close