Antena 3 CNN Actualitate Social Pensiile care vor fi calculate încă o dată, după 1 septembrie. Simona Bucura Oprescu: „Începe mica recalculare”

Pensiile care vor fi calculate încă o dată, după 1 septembrie. Simona Bucura Oprescu: „Începe mica recalculare”

simona bucura oprescu
Pensiile care vor fi calculate încă o dată, după 1 septembrie. Sursă foto: Agerpres
de Laura Dinu    |    09 Iul 2024   •   08:00

Simona Bucura a vorbit despre pensionarii care vor beneficia de o nouă recalculare, după data de 1 septembrie 2024. Potrivit ministrului, este vorba despre cei care au beneficiat, în trecut, de sporuri și venituri nepermanente. 

”Important e ca telespectatorii noștri să rețină că se va ține cont de veniturile brute și de toate sporurile nepermanente pe care aceștia le-au avut, de care până acum nu se ținea cont, motiv pentru care au existat numeroase procese în instanță și acest lucru a creat o mare nemulțumire a pensionarilor, fiindcă interpretarea aceluiași cadru legal dată de instanțe a fost neunitară și existau județe în care, pentru sporurile nepermanente, pensionarii câștigau în instanță, existau județe în care pensionarii pierdeau în instanță.

Cine trebuie sa ducă documentele la Casele de Pensii

Asta a creat o mare frustrare pensionarilor. Este vorba despre sporurile nepermanente obținute, avute și înainte de 2001 și după 2001. Diferența este că după 2001 pensionarii nu mai trebuie să aducă documente, sporurile dumnealor vor fi valorificate dacă pentru acestea s-au datorat contribuții de asigurări sociale în baza declarației 112 pe care angajatorii o depun la ANAF.

Deci, depunându-se declarația 112, cu baza de date de la Casa Națională de Pensii Publice, cu baza de date de la Agenția Națională de Administrare Fiscală, fiind interoperabile, diferența este că după 2001 nu mai este o bătaie de cap pentru pensionari și nu trebuie să ne mai aducă documente, fiindcă avem datele dumnealor care vor fi valorificate datorită acelor declarații 112. Dar toate sporurile nepermanente și înainte de 2001 și după 2001, acordul global, al 13-lea salariu și așa mai departe, premii, prime, toate acestea pe noua lege sunt recunoscute. 

Avem marea recalculare care vizează recalcularea tuturor pensiilor după noua formulă. Și apoi se ia în considerare mica recalculare, în care se iau în calcul aceste sporuri”, a explicat Simona Bucura Oprescu la Realitatea PLUS

Până la 1 septembrie trebuie depuse toate adeverințele

Potrivit șefului CNPP, pensionarii trebuie să depună adeverințele prin care să dovedească aceste venituri până la data de 1 septembrie. Ulterior, va avea loc ”mica recalculare” în cazul acestora. 

”Este o noutate în plus, care vine prin Legea 360, există un termen de șase luni în care pensionarii trebuie să vină să își depună acele documente, vorbim de acele adeverințe cu sporuri care, pe actuala legislație, nu fac parte din baza de calcul a pensiei.

Noi am considerat, ca o noutate, că dacă asupra acestor sporuri s-a achitat contribuție de asigurări sociale, respectând, de fapt, principiul contributivității, ele trebuie să fie luate în calcul.

”Noi avem un termen de șase luni pentru a face mica recalculare”

Vorbim, în principal, despre acordul global. Aceasta era o formă de remunerare, înainte de Revoluție. Vorbim de prime, premii, și orice alt spor la care s-a contribuit, atenție, este foarte important, pentru care s-a achitat de către angajator acel CAS”, a explicat Daniel Baciu la Digi24

”Este un termen de șase luni în care aceste adeverințe trebuie depuse, deci noi avem un termen de șase luni pentru a face mica recalculare, adică pe lângă această recalculare, pe formula de calcul, de care au parte absolut toți cei 5 milioane de pensionari, urmează mica recalculare, cu aceste adeverințe.

Vreau să fac aici o mențiune, numai pentru acești pensionari care au lucrat cu aceste sporuri urmează să facem a doua recalculare”, a mai spus șeful CNPP.

×
Citește mai multe din Social
» Vezi toate știrile din Social
Cele mai noi știri
Parteneri
x close