Antena 3 Actualitate Social Președintele Klaus Iohannis a decorat sportivii români care au fost medaliați la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Președintele Klaus Iohannis a decorat sportivii români care au fost medaliați la Jocurile Olimpice de la Tokyo

de Redacția Antena 3    |    18 Aug 2021   •   18:53
Președintele Klaus Iohannis a decorat sportivii români care au fost medaliați la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Președintele Klaus Iohannis i-a decorat, miercuri, pe sportivii români care au fost medaliați la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Iohannis a spus că românii medaliați sunt idolii generației de mâine și veritabili ambasadori ai țării.

Sportivii decorați de Klaus Iohannis sunt Anamaria Florentina Popescu, Nicoleta Ancuța Bodnar, Simona Geanina Radiș, Ștefan Constantin Berariu, Marius Vasile Cozmiuc, Cosmin Pascali, Mugurel Vasile Senciuc, Ciprian Tudosă și Mihăiță Vasile Țigănescu.

”Sunt bucuros că am ocazia să vă întâlnesc și, totodată, să vă recunosc, în numele statului român, performanțele extraordinare obținute la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Ați reușit să urcați pe podium la cea mai importantă competiție din lume și ați reprezentat România cu cinste. Vă felicit pentru rezultatele sportive deosebite și folosesc acest prilej să transmit aprecierea mea întregului lot național care a participat la Jocurile Olimpice.

Vreau să le mulțumesc, totodată, oamenilor care au contribuit la succesul fiecăruia dintre dumneavoastră, adesea mai puțin vizibili, și aici mă refer la antrenorii și staff-urile dumneavoastră, dar și la familiile și prietenii care vă oferă dragoste, înțelegere și sprijin necondiționat.

De multe ori, în spatele fiecărei medalii se află o armată de oameni care vă susțin și vă încurajează”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Președintele le-a spus sportivilor pe umerii lor „apasă așteptări și speranțe uriașe din partea românilor, mai ales în finalele competițiilor”, dar de asemenea, că înțelege că momentele de bucurie de pe podium se clădesc prin ani de muncă asiduă, cu multe sacrificii și lacrimi, printr-o îmbinare echilibrată a talentului cu efortul, perseverența și concentrarea.

”Pentru toate aceste lucruri meritați aprecierea și recunoștința tuturor. (...) Umbra incertitudinii care încă planează la nivel global v-a obligat să găsiți resurse fizice și psihice pentru a rămâne motivați și conectați la spiritul olimpic, să vă antrenați în condiții speciale și deseori dificile.

Dincolo de toate aceste opreliști impuse de situația epidemiologică, ați reușit să depășiți barierele competiției. Iar rezultatele se văd în aceste medalii pe care le purtați și astăzi la gât.

În condițiile amintite, victoria dumneavoastră este cu atât mai remarcabilă. Prin hotărârea cu care v-ați urmărit și îndeplinit obiectivele, ați depășit granițele anduranței și ați setat noi repere ale performanței sportive”, a mai spus Iohannis.

Președintele a mai adăugat că știe că performanța se construiește în fiecare zi și presupune investiții constante în infrastructura sportivă.

”Știm cu toții că există încă multe carențe în acest domeniu. Acestea nu sunt însă insurmontabile și am convingerea că cei responsabili au cele mai bune intenții și sunt motivați să consolideze temelia pe care se sprijină acest edificiu solid al sportului de performanță.

Performanța se construiește în fiecare zi și presupune investiții constante în infrastructura sportivă, susținerea și promovarea talentelor și implicarea totală din partea tuturor actorilor guvernamentali.

Performanța înseamnă, înainte de toate, o muncă în echipă, iar sportivii români știu cel mai bine ce reprezintă acest lucru. Sportul trebuie să redevină o prioritate, pentru că reprezintă un pilon important pentru o societate sănătoasă, în care spiritul de fairplay, egalitatea, solidaritatea și toleranța sunt valori cultivate, promovate și apărate.

Dumneavoastră sunteți modelele pentru campionii de mâine. Prin poveștile personale și anii dedicați sportului, reprezentați o sursă de inspirație pentru fiecare copil care visează să devină campion.

În același timp, sunteți veritabili ambasadori ai României atât în lumea sportului, cât și în plan educațional, social și cultural. Indiferent de parcursul profesional viitor, vă încurajez să rămâneți aproape de sportivi și de sportul românesc.

Vă felicit încă o dată pentru performanțele obținute și vă urez mult succes în competițiile care vor urma”, a mai spus Klaus Iohannis.

România s-a clasat pe locul 46 în clasamentul medaliilor obţinute la Jocurile Olimpice.

Sportivii medaliaţi sunt Nicoleta Ancuţa Bodnar şi Simona Geanina Radiş - medalie de aur la dublu vâsle feminin, Ana-Maria Popescu - medalie de argint la spadă feminin, Marius Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă - argint la dublu rame masculin, Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari - medalie de argint la patru rame fără cârmaci masculin.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close