Antena 3 CNN Actualitate Social Situație șocantă într-o tabără din Argeș. Acoperișul unui foișor a căzut peste un copil

Situație șocantă într-o tabără din Argeș. Acoperișul unui foișor a căzut peste un copil

Situație șocantă într-o tabără din Argeș. Acoperișul unui foișor a căzut peste un copil
05 Aug 2018   •   14:30

Un copil aflat în incinta unei tabere din localitatea argeşeană Bughea de Sus a fost rănit, duminică, de acoperişul unui foişor care a căzut peste el. 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, unele elemente ale construcţiei au cedat, iar acoperişul foişorului s-a prăbuşit, un copil în vârstă de 10 ani fiind prins sub dărâmături. 

Minorul, care suferise traumatisme craniene şi toracice, a fost scos conştient de sub dărâmături şi a fost preluat de o ambulanţă SMURD, care l-a transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Muscel. 

Reprezentanţii ISU Argeş au precizat că victima se afla în incinta taberei împreună cu familia în momentul producerii accidentului

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: copil tabara Argeş
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close