Antena 3 CNN Actualitate Spitalele riscă să se închidă: medicii, puşi să aleagă între stat şi privat

Spitalele riscă să se închidă: medicii, puşi să aleagă între stat şi privat

Spitalele riscă să se închidă: medicii, puşi să aleagă între stat şi privat
15 Oct 2008   •   08:01

Subsecretarul de stat Raed Arafat vrea să-i determine pe medici să lucreze fie în spitalele publice, fie în clinicile particulare. Dacă este aplicată, mîsura ar putea închide unele spitale publice, de vreme ce mulţi medici ar opta pentru clinicile particulare, unde au un venit mai mare.
?Strategia de resurse umane a Ministerului Sănătăţii trebuie să fie gata până la sfârşitul lunii noiembrie. Aceasta va stabili dacă medicii vor mai putea lucra în paralel în spitalele de stat şi în clinicile private?, declara Arafat pentru ?Adevărul?.
Cu toate acestea, hotărârea definitivă nu este luată, urmând ca în perioada următoare să se decidă direcţia. Respectiv dacă va fi o practică mixtă, dar controlată, sau o delimitare.
Potrivit oficialului, cel mai probabil medicii vor fi puşi să aleagă între cele două joburi. ?Sunt ţări europene, precum Grecia, care au o strategie clară şi nu permit medicilor să lucreze în ambele locuri. În alte state, acest lucru este permis însă sub anumite forme controlate?, a precizat dr. Arafat.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a explicat că strategia a avut ca punct de plecare mai multe reclamaţii venite din partea medicilor şi mai puţine de la pacienţi. ?Medicii îşi pârăsc colegii fie că stau degeaba, fie că se duc în timpul programului să lucreze la privat. Din păcate, la noi s-a păstrat acel sistem comunist de salarizare prin care toţi iau aceeaşi leafă, deşi unii muncesc mai mult decât alţii?, a spus ministrul.
Intenţiile guvernului au pus pe jar medicii. Preşedintele Colegiului medicilor, Vasile Astărăstoae, este de părere că o asemenea strategie este inaplicabilă. ?Pe de-o parte, numărul de medici este foarte mic şi unul dintre sisteme, fie cel public, fie cel privat, va avea de suferit. Pe de altă parte, ministerul nu-şi poate permite să-i plătească pe medici de o asemenea manieră încât să nu mai fie tentaţi să lucreze suplimentar în sistemul privat?, aprecia acesta. El apreciază că printre consecinţe se vor număra creşterea plăţilor informale în sistemul public, dar şi închiderea unor spitale.
Una dintre motivaţiile pentru care medicii s-ar orienta spre sistemul privat de sănătate îl constituie salariul mai mare în raport cu veniturile de la buget.
Antena3.ro

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close