Antena 3 CNN Actualitate Tânărul de 20 de ani care agresa minore în lift a fost arestat preventiv

Tânărul de 20 de ani care agresa minore în lift a fost arestat preventiv

Tânărul de 20 de ani care a încercat să violeze o adolescentă de 16 ani în liftul unui bloc din Sectorul 3 a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Momentul revoltător a fost surprins de camerele de supraveghere. Acum, făptaşul spune că regretă fapta.

Tânărul de 20 de ani care agresa minore în lift a fost arestat preventiv
Sursa foto: Poliția Română
de Silvia Preda    |    02 Sep 2022   •   16:24

Tânărul este recidivist condamnat în trecut pentru hărţuirea sexuală a alte două minore.

În urma cercetărilor efectuate, a fost schimbată încadrarea în tentativă la viol. 

Minoră abuzată în liftul unui bloc, în Sectorul 3 din București. Agresorul a făcut deja trei victime

Agresorul, în vârstă de 20 de ani, a fost eliberat recent, în luna iunie a acestui an, pentru săvârșirea unei alte infracțiuni de agresiune sexuală. 

Până în luna iunie, agresorul a avut 1 an și o luna de arest la domiciliu și încă 1 an și 6 luni într-un centru educativ.

Faptele anterioare le săvârșise în perioada când era minor.

×
Subiecte în articol: lift hartuire sexuala
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close