Antena 3 CNN Actualitate Ţeapa coletelor necomandate revine în prim plan. Ce e în pachetele "surpriză"

Ţeapa coletelor necomandate revine în prim plan. Ce e în pachetele "surpriză"

Mii de români sunt victimele unei noi metode de înşelăciune. Este vorba despre colete necomandate, dar care ajungeau ca o "surpriză" acasă la români.

Ţeapa coletelor necomandate revine în prim plan. Ce e în pachetele "surpriză"
Sursa foto: profimediaimages.ro
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Iun 2023   •   17:23

Deși știau că nu au comandat nimic, oamenii au plătit banii ceruţi pentru a vedea cine le-a trimis coletul și ce conține.

În cele mai multe cazuri, coletele surpriză conţineau obiecte fără valoare.

La poliție au început să curgă reclamațiile.

Citește și: Noua înșelătorie de pe rețelele social media! ”Datele ajung în posesia atacatorilor!”

"Ieri, mama a primit un pachet de la firma aceasta şi l-a plătit crezând că eu l-am comandat (nu l-am comandat).

Am sunat la DPD şi au zis că firma e înregistrată, doar că nu au niciun număr de telefon şi nu îi pot contacta.

Pe colet e scrisă o adresă, Stradă Prieteniei nr. 1 în Giurgiu, dar pe Google Maps nu apare nimic când caut, inclusiv pe Street View, doar un service pentru piese Hyundai.

Cât despre colet, mama a plătit 160 de lei pentru el şi tot ce era înăuntrul lui era un tricou alb de la Fruit of the Loom, mărimea L (18 lei online).

Mă poate ajută cineva mai mult?

Update: Mulțumesc celor care au intrat în comentarii să mă ajute. Într-adevăr, a fost o țeapă, am vorbit cu o colegă de a mamei de la serviciu și i s-a tras clapa la fel. Mulțam fain că m-ați sfătuit!", a povestit fiica unei femei păgubite.

Metoda "Coletul" face noi victime

"Am fost înștiințat că firma de curierat va livra un colet. Suma datorată era de 69,99 lei. Eu nu comandasem absolut nimic. Mi-am întrebat soția, gândindu-mă că poate a comandat ea ceva, însă nu. Am verificat firma expeditoare, iar aceasta apare având sediul în Pitești, cu data de înființare 6 octombrie 2022", a povestit un păgubit, potrivit Observatorul Prahovean.

Persoanele care au păcălit mii de români acționau în special în perioada de promoții ale marilor magazine.

×
Subiecte în articol: teapa colete pachete
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close