Antena 3 CNN Actualitate Tumora lui Mihai Chiţac ar fi fost provocată de radiaţiile de la Cernobâl

Tumora lui Mihai Chiţac ar fi fost provocată de radiaţiile de la Cernobâl

Tumora lui Mihai Chiţac ar fi fost provocată de radiaţiile de la Cernobâl
Sursa foto: Intact Images
02 Noi 2010   •   19:38

Fostul general, Mihai Chiţac este victima exploziei de la Cernobâl. Apropiaţii susţin că tumora care i-a adus sfârşitul a fost provocată de radiaţiile de la centrala nucleară. Chiţac a fost singurul militar român trimis acolo, în 1986.

Fostul general Mihai Chiţac ar fi împlinit 82 de ani peste două zile. În urmă cu o lună tribunalul militar îl eliberase, pentru a cincea oară, din motive medicale. Colegul lui de celulă, Victor Atanasie Stănculescu, a fost cel care a asistat la primul semn că sfârşitul e aproape.

“Plimbându-ne în curtea interioară pe unde aţi intrat dumneavoastră, Chiţac cade. Am sărit cu cel care-l însoţea şi l-am pus pe scaun”, a spus Victor Atanasie Stănculescu.

A fost dus imediat la terapie intensivă la Jilava şi apoi la Elias unde s-a descoperit că avea o tumoră pe creier. Medicii au încercat să o extirpe însă era prea târziu: cancerul se răspândise. Familia crede că sfârşitul i se trage din 1986 când a fost singurul militar român trimis la Cernobîl.

 

“Lipsa trombocitelor a apărut treptat şi s-a constatat ulterior că nu e din cauza splinei, ci din cauza radiaţiilor”, a declarat soţia fostului general.

Singura consolare a familiei a fost că a murit în libertate, alături de cei dragi. Vestea că şi-a pierdut prietenul l-a întristat profund pe Victor Atanasie Stănculescu. De după gratii spune că cel mai tare îl doare faptul că nu va fi înmormântat cu onoruri militare.

“Acest om a fost la Revoluţie, a fost ministru de interne al guvernului roman şi nu are nimeni curaj să spună a fost un militar care şi-a făcut datoria”, a declarat Victor Atanasie Stănculescu.

În 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe Mihai Chiţac pentru că - au spus magistraţii - "s-a implicat în mod vădit în executarea ordinului ce a avut ca urmare împuşcarea mortală a 72 de persoane si rănirea altor 253, foarte grav".

Mihai Chiţac va fi înmormântat miercuri la cimitirul militar Ghencea din Capitalã.

×
Subiecte în articol: Mihai Chitac tumora centrala nucleara
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close