Antena 3 CNN Actualitate Vestea bună pe care meteorologii au dat-o în cadrul comandamentului de la Guvern. Au fost anunţate temperaturi de până la 20 de grade

Vestea bună pe care meteorologii au dat-o în cadrul comandamentului de la Guvern. Au fost anunţate temperaturi de până la 20 de grade

Vestea bună pe care meteorologii au dat-o în cadrul comandamentului de la Guvern. Au fost anunţate temperaturi de până la 20 de grade
Sursa foto: Foto: 1ms.net
02 Oct 2013   •   09:15
După intervalul 2-5 octombrie, cu temperaturi scăzute ce pot ajunge până la minus 6 grade Celsius, temperatura urmează să crească de luni, până la 20 de grade.

Conducerea ANM a anunţat că, începând cu ziua de luni, temperatura se va menţine caldă pentru cel puţin 10 zile.

Cum va fi vremea în următoarele zile:

Miercuri, 2 octombrie, vor fi cumulate cantităţi de apă de maximum 10 litri/metru pătrat în Munţii Banatului şi Munţii Meridionali.

Joi, 3 octombrie, acumulările de apă nu vor depăşi 5 litri/metru pătrat. La munte, precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.

Pentru judeţele Constanţa şi Tulcea au fost anunţate ploi abundente, cantităţile de apă urmând să mai ajungă, local, la 40-50 de litri pe metru pătrat, iar rafelele de vânt vor putea depăşi, temporar, peste 80-90 de kilometri pe oră.

Celelalte judeţe din jumătatea de sud a ţării, precum şi Capitala, rămân sub cod galben de ploi şi vânt, până miercuri la 8.00.

ANM mai avertizează că vremea se va menţine deosebit de rece în regiunile extracarpatice şi cele centrale, unde frecvent temperaturile în timpul zilei se vor situa cu aproximativ 10 grade sub valorile medii multianuale ale acestei perioade a anului.

×
Parteneri
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta
x close