Antena 3 CNN Actualitate Vicepreşedintele PNL Nicolae Robu, cele trei criterii pentru alegerea viitorului preşedinte al partidului

Vicepreşedintele PNL Nicolae Robu, cele trei criterii pentru alegerea viitorului preşedinte al partidului

Vicepreşedintele PNL Nicolae Robu, cele trei criterii pentru alegerea viitorului preşedinte al partidului
Sursa foto: Foto: Facebook
13 Ian 2017   •   15:47

Vicepreşedintele PNL Nicolae Robu consideră că sunt trei criterii 'obligatorii şi benefice' pentru alegerea viitorului preşedinte al PNL şi afirmă că acestea ar fi îndeplinite de Ilie Bolojan, Gheorghe Flutur, Mircea Hava, Marian Petrache.

''Cu riscurile de rigoare, o să dau patru nume de colegi care, consider eu, îndeplinesc cele trei criterii şi o voi face în ordine alfabetică, respectiv Ilie Bolojan, Gheorghe Flutur, Mircea Hava, Marian Petrache (...) să fie cât se poate de clar că toţi patru îmi sunt egali în apreciere'', arată Nicolae Robu, vineri.

În opinia sa, înainte de a rosti nume, chiar dacă sunt multe abordări posibile, există trei criterii care fi ''benefic, chiar obligatoriu'' să fie îndeplinite de viitorul preşedinte al PNL.

Primul criteriu ar cere să fie un om cu forţă electorală dovedită, adică unul care a câştigat alegeri importante, în confruntări uninominale, cu scor sensibil peste scorul partidului.

Pe locul secund Nicolae Robu plasează necesitatea ''să fie perceput de comunitatea PNL - membri şi simpatizanţi - ca aparţinându-i trup şi suflet, ca important în cadrul ei şi apt, demn a o reprezenta, cu prestanţă atât în interiorul ei, cât şi în exterior, şi aceasta deopotrivă prin CV-ul său şi prin personalitatea sa'.

Cel de-al treilea criteriu menţionat de Robu este 'să aibă prestanţă ''pe sticlă'', să suscite atenţie atunci când apare - bine ar fi chiar pasiune, dar asta e mai greu - şi să aibă darul sau harul de a face ca cei ce-l urmăresc să ţină minte ce aud spus de el'.

Nicolae Robu consideră acest ultim criteriu o ''exigenţă foarte importantă'', pentru că ''mulţi oameni - inclusiv foarte valoroşi, altfel, sunt volatili, adică deîndată ce dispar de pe ''sticlă'', dispar şi din minţile şi din sufletele celor ce i-au văzut, nu ţine minte nimeni nimic din ceea ce ei'.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: nicolae robu criterii
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close