Antena 3 CNN Actualitate "Vina aparţine în totalitate lui Huidu". Ce GEST al cârcotaşului a provocat accidentul fatal, soldat cu trei morţi

"Vina aparţine în totalitate lui Huidu". Ce GEST al cârcotaşului a provocat accidentul fatal, soldat cu trei morţi

"Vina aparţine în totalitate lui Huidu". Ce GEST al cârcotaşului a provocat accidentul fatal, soldat cu trei morţi
Sursa foto: Foto: Intact Images
19 Oct 2012   •   17:35

Vina pentru producerea accidentului în care a fost implicat Şerban Huidu, soldat cu moartea a trei persoane, aparţine "în totalitate" fostului realizator TV, a cărui maşină a ajuns pe contransens nu în urma unui derapaj, ci pentru că el s-a întors către copiii săi aflaţi pe bancheta din spate, se arată în motivarea sentinţei Judecătoriei Braşov, citată de Mediafax.
   
Potrivit motivării, "instanţa a apreciat că revine în totalitate inculpatului culpa în producerea accidentului, accident care nu putea fi evitat decât de inculpatul Şerban Huidu".

Astfel, din cuprinsul expertizei criminalistice făcută de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Braşov a reieşit că autoturismul Mercedes Benz ML 350 condus de Huidu "nu a intrat pe contrasens urmare a derapării, în condiţiile în care viteza probabilă cu care s-a intrat în curbă era inferioară vitezei care ar fi condus la derapare".
   
Conform motivării, maşina condusă de Şerban Huidu a intrat pe contrasens întrucât fostul realizator TV a pierdut din raza vizuală şoseaua, întorcând pentru câteva secunde capul spre bancheta din spate, unde se aflau cei doi copii ai săi şi bona acestora.
   
"Această teză este susţinută de probatoriul testimonial administrat, martora Cristina Maria Huidu precizând că în momentele imediat anterioare accidentului era, la rândul său, întoarsă în spate. De asemenea, martora a precizat că autoturismul Mercedes Benz ML 350 rula cu o viteză aproximativă de 70 km/h, menţionând că a observat că în momentul impactului roţile acestuia nu erau virate, realizând acest aspect după felul în care autoturismul a ieşit din curbă", se arată în motivarea sentinţei Judecătoriei Braşov.

De altfel, şi procesul-verbal de cercetare la faţa locului a confirmat că autoturismul de teren a fost găsit perpendicular pe axul drumului pe sensul opus de mers.
   
"În consecinţă, pierzând din raza sa vizuală partea carosabilă, inculpatul nu a virat suficient pentru a păstra autoturismul pe banda sa, maşina pătrunzând pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu autoturismul marca Dacia Logan", se mai arată în documentul citat.
   
Judecătorii au considerat că vina lui Huidu "se apropie totuşi de pragul minim, fiind în situaţia paradoxală în care un nivel relativ redus de culpă a determinat consecinţe extrem de grave".
   
Judecătorii au ţinut cont şi de atitudinea manifestată de Şerban Huidu pe parcursul întregii proceduri, fiind pe deplin conştient de consecinţele faptelor sale pe care a înţeles să şi le asume.

Astfel, deşi el avea dreptul să conducă un autovehicul până la finalizarea procesului penal putând solicita instanţei sau organelor de urmărire penală o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, nu a uzat de acest drept.
   
În prezent, Huidu nu are dreptul de a conduce autovehicule, decât în cazul în care va da din nou examen pentru obţinerea permisului.
   
Judecătorii braşoveni au considerat că nu se justifică o pedeapsă cu detenţie în cazul fostei vedete TV, fiind "o persoană corect integrată social, fără antecedente penale".
   
În iunie 2012, fostul realizator TV Şerban Huidu, trimis în judecată pentru ucidere din culpă în urma accidentului soldat cu trei morţi, în octombrie 2011, a fost condamnat de Judecătoria Braşov la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare.
   
Atât procurorii, cât şi avocaţii familiilor victimelor au cerut condamnarea lui Huidu la închisoare cu executare, în timp ce avocaţii fostului realizator TV au solicitat circumstanţe atenunante şi o pedeapsă neprivativă de libertate.
   
Familiile victimelor accidentului au făcut recurs la decizia judecătorilor, următorul termen fixat la Curtea de Apel Braşov fiind abia anul viitor, în 31 ianuarie.

×
Subiecte în articol: Serban Huidu
Parteneri
Hidroelectrica anunţă perioada în care românii pot transmite indexul în aprilie
x close