Antena 3 CNN Actualitate "Vremea negărilor şi a încercărilor de acoperire a trecut". România, chemată să facă lumină în cazul închisorilor secrete ale CIA

"Vremea negărilor şi a încercărilor de acoperire a trecut". România, chemată să facă lumină în cazul închisorilor secrete ale CIA

"Vremea negărilor şi a încercărilor de acoperire a trecut". România, chemată să facă lumină în cazul închisorilor secrete ale CIA
de O.P.    |    20 Ian 2015   •   07:17

Guvernele ţărilor europene care au participat la programul secret de detenţie al CIA trebuie să acţioneze urgent pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe cei responsabili, cere organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International, menţionând România, Polonia, Marea Britanie, Macedonia şi Germania

"Guvernele statelor europene care au cooperat în programul secret al CIA privind detenţia, interogarea şi operaţiuni de tortură, în cadrul războiului SUA împotriva terorismului, trebuie să acţioneze urgent pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe cei responsabili, ca urmare a raportului Senatului american privind activităţile Agenţiei Centrale de Informaţii", cere Amnesty International într-un comunicat oficial.

"Fără ajutor european, Statele Unite nu ar fi putut efectua atâţia ani în secret operaţiuni privind detenţia şi acte de tortură. Raportul senatorial american arată foarte clar că guvernele statelor europene au fost esenţiale pentru succesul operaţiunilor CIA, iar dovezile apărute în ultimii zece ani îndreaptă atenţia spre aliaţii europeni", afirmă Julia Hall, expert Amnesty International în Drepturile omului şi Combaterea terorismului.

"Vremea negărilor şi a încercărilor de acoperire a trecut. Guvernele nu se mai pot baza pe argumente lipsite de fundament privind siguranţa naţională şi pe pretenţii referitore la secrete de stat pentru a ascunde rolurile jucate în acte de tortură şi în dispariţia unor oameni. A venit vremea să li se facă dreptate tuturor celor care au avut de suferit din cauza practicilor oribile - precum simularea înecului, agresiuni sexuale, simulări de execuţii - care au caracterizat aceste operaţiuni ilegale de combatere a terorismului", adaugă Julia Hall.

Amnesty International solicită acţiuni din partea statelor europene, menţionând România, Lituania, Polonia, Marea Britanie, Macedonia şi Germania.

Referindu-se la România, Amnesty International precizează: "După ani de negări, un fost şef al unui serviciu de informaţii şi consilier al preşedintelui de la acea vreme a admis recent că serviciile secrete au permis Statelor Unite să deschidă unul sau două centre secrete de detenţie. El a atribuit această cooperare eforturilor României pentru aderarea la NATO. Raportul Senatului SUA face referire la acest centru utilizând culoarea negru, iar detaliile sunt conforme cu informaţiile publice despre un centru secret al CIA din România. S-a relatat că România a primit milioane de dolari de la Administraţia SUA. Autorităţile române au anunţat lansarea unei investigaţii şi cer versiunea întreagă a raportului Senatului SUA".

×
Subiecte în articol: Amnesty International CIA inchisori CIA
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close