Antena 3 CNN Adevăruri ascunse Mihai Voropchievici dezvăluie secretul cifrei de la casă: Află dacă trăiești în numărul norocos

Mihai Voropchievici dezvăluie secretul cifrei de la casă: Află dacă trăiești în numărul norocos

Mihai Voropchievici dezvăluie semnificația cifrei locuinței tale și influența acesteia asupra vieții tale. Indiferent că locuiești într-un apartament sau o casă, numărul locuinței tale are o semnificație specială.

Mihai Voropchievici dezvăluie secretul cifrei de la casă: Află dacă trăiești în numărul norocos
Sursa foto: Antena 3.ro
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Apr 2023   •   20:02

Potrivit expertului în numerologie, Mihai Voropchievici, fiecare cifră din numărul casei spune multe despre spiritul locuinței și poate influența în mod pozitiv sau negativ viața ta.

Potrivit lui Voropchievici, cifra casei poate fi un scut de apărare pentru locatari, oferindu-le o energie benefică dacă numărul casei este în concordanță cu vibrația numelui sau cifrei de destin.

Însă, dacă cifra casei nu se potrivește cu energia personală a locatarului, acesta poate simți disconfort în propria locuință.

Fiecare cifră de la 1 la 9 are o vibrație unică și poate fi mai puternică, mai îngăduitoare sau mai dură.

Citește și: Când trebuie să faci un pas înapoi, ca să fii fericit. Pilda zilei, cu Lidia Fecioru

Astfel, Mihai Voropchievici explică că persoanele care se simt inconfortabil în propria locuință ar putea schimba numărul casei, pentru a se asigura că acesta corespunde cu energia lor personală.

În concluzie, numărul locuinței poate avea o influență puternică asupra vieții tale, iar Mihai Voropchievici îți poate oferi indicii prețioase pentru a-ți descoperi cifra norocoasă și a te simți în armonie cu propria locuință.

Cifra casei 1: apartament bun pentru cadrele militare.

"Casa cu numărul 1 arată începutul și originea energiei. E cifra impulsului primar. Aici se vor simți bine cei care tind să devină conducători, care pot deschide drumul celorlalți. E un apartament bun pentru oricine încearcă să își exprime individualitatea. Totodată, în acest apartament se poate simți singuratic. Pot avea acești oameni perioade în care să fie izolați de ceilalți, să își găsească liniștea, pacea doar ei cu ei. Într-un astfel de apartament se simt bine chirurgii, cadrele militare, inspectorii, polițiștii și învățătorii.

Partea negativă e că acest 1 e supus influenței elementului foc. Focul înseamnă acțiune, dar face și prăpăd. De aceea, trebuie să fiți atenți cum vă comportați cu focul, cu aparatura electrică, cuptorul, aragazul, prize etc. Într-un astfel de apartament nu poate locui, de pildă, un pompier sau un potcovar, dacă vorbim de cei care locuiesc la țară. E bine să aveți în apartament sau casă, într-un colț, o piatră de rubin sau de diamant", a spus Mihai Voropchievici.

Apartamentul cu cifra 2, locul perfect pentru tinerii căsătoriți.

"Apartamentul cu numărul 2 e foarte bun mai ales pentru tinerii căsătoriți. Poate fi și o cameră de hotel unde tinerii să își petreacă luna de miere. E un loc bun pentru a trăi cu partenerul pe care îl iubiți cu adevărat. Încărcătura energetică pozitivă își va lăsa amprenta asupra întregii vieți. Dacă locuința în care locuiți permanent e marcată de cifra 2, e bine să luați viața mai simplu, fără complexe. Dacă aveți complexe, veți intra în conflict cu duhul apartamentului și veți simți nevoia de a pleca mereu de acasă.

Numai gândul de a reveni acasă vă va crea o stare neplăcută într-un astfel de caz. 2 e o cifră de armonie, de pace și de echilibru. Aveți grijă că se pot întâmpla des sinucideri prin spânzurare ori consumul de tot felul de substanțe interzise, care duc la distrugeri de vieți, de suflete și de familii totodată. Trebuie să avem grijă ca toate robinetele să fie în ordine, să le închideți când nu aveți nevoie de apă, Apartamentele cu cifra 2 se inundă foarte des.

Vibrația locuinței cu cifra 3 îi ajută pe familiști.

Vibrația 3 vine cu controverse. Într-un astfel de apartament poate trăi numai o familie sau chiar două familii unde există iubire cu adevărat. E un număr care vă cere să abordați corect toate problemele de zi cu zi. Nu umblați cu minciuna dacă locuiți într-o casă sau apartament cu numărul 3. Este cel mai bun apartament pentru întâlniri, petreceri, veselii.

Duhul locuinței este gelos și, de aceea nu se recomandă când vă întoarceți de la serviciu să vă mai opriți și pe la alte case. Dacă soțul își înșală soția sau invers, se va afla neapărat. Aceasta e locuința adevărului, unde lucrurile urâte ies la iveală.

Cifra casei 4: succes pentru cei care vor realizări materiale.

Cifra 4 la casă sau apartament este cea mai potrivită. Aici puteți fi fericiți și iubiți dacă priviți viața la modul serios. Spiritul casei se împacă bine cu oamenii muncitori și gospodari.

E un loc ideal pentru cei care vor să realizeze ceva în plan material prin muncă cinstită. Dacă așa ceva nu se întâmplă, de aici se poate ajunge direct în pușcărie. Locuința cu cifra 4 nu e potrivită pentru oamenii instabili, pentru leneși, pentru puturoși.

Cifra casei 5 este o cifră bună oamenilor care nu se tem de schimbări, de peripeții și aventuri.

Voiajorii, oamenii care au permanent o muncă de teren, care fac deplasări, negustori, afaceriști își găsesc aici locul. Aici sunt vânătorii, ziariștii, profesorii de educație fizică, dansatori, toți cei care au parte de mobilitate. Aici trăiesc bine numai luptătorii.

Aici nu pot trăi bine cei cu o viață monotonă și liniștită. 5 se înțelege bine cu oamenii care ignoră pericolul, cu îndrăzneții. Un astfel de om se va încadra perfect într-un astfel de apartament. Atenție mare la incendii! Graba cu care pleacă din casă poate declanșa focul. Aici există cea mai mare tendință a oamenilor de a dormi cu țigara nestinsă.

Vibrația 6, bună pentru iubitorii de frumos și confort

Vibrația 6 e una bună și foarte bună pentru oamenii care iubesc confortul familiei. Dacă sunteți mereu gata să săriți în ajutorul cuiva, apartamentul cu cifra 6 e cel mai benefic pentru voi. Dacă aveți astfel de aptitudini, căutați o casă care să aibă cifra 6 sau rezultatul numărului să fie 6.

Dacă sunteți un subaltern, sunteți bine veniți în această locuință. Această cifră vă poate face să vă doriți prea multe într-o perioadă mai scurtă. Va trebui să depuneți eforturi considerabile. Spiritul lui 6 are mai multă nevoie de armonie decât 2, căci avem de trei ori cifra 2.

Când cineva se ceartă în acest apartament vor constata că se strică o țeavă sau se blochează robinetul, căci e o locuință sub stihiile apei. Apa vine să stingă focul dintre tine și partener sau copii, depinde cu cine te cerți. E indicat să nu vă certați într-o astfel de locuință.

Dacă atmosfera nu e armonioasă mult timp, într-un viitor nu îndepărtat se poate inunda apartamentul sau să fiți voi inundați de la un etaj superior. Spiritul 6 se împacă bine cu oamenii a căror activitate ține de frumos și estetic.

Cei care locuiesc într-o casă sau un apartament cu cifra 7 trebuie să știe are o dublă valoare.

Mihai Voropchievici, despre cifra casei 7: Cei care locuiesc într-o casă sau un apartament cu cifra 7 trebuie să știe are o dublă valoare. E atât de bun pentru cei care preferă să caute bogăția spirituală, inspirați divină, cât și pentru cei care vor să se ocupe de afaceri, business. Într-un apartament cu 7 forța materială, banul nu e prioritar. Locatarul este protejat de Divinitate.

Dacă ești ahtiat după bani, însă, e bine să te muți la o casă cu 8 sau 4. 7 poate fi folosit numai dacă ești atât de încrezător în forțele tale încât să ai curajul să faci lucruri mărețe. 7 e bun pentru oamenii extrem de inteligenți.

Mihai Voropchievici: Cifra casei 8, cea mai puternică

Cifra 8 simbolizează forțele materiale concentrate în vederea atingerii aspirațiilor omului! 8 se revarsă asupra omului când eforturile oamenilor trebuie răsplătite corespunzător. Dacă locuiți la un apartament cu 8, dacă faceți bine, primiți bine. Dacă faceți rău, aveți parte de rele. E cea mai puternică vibrație din toată gama numerologică a apartamentelor.

Mihai Voropchievici și cifra casei. Aici pot trăi bine numai oameni foarte siguri pe ei. Aici se stabilesc oamenii care trebuie să își primească o răsplată de la viață. De aceea, aici se pot petrece crime bestiale și greu de explicat, pentru că sunt locuite de oameni ce pot avea probleme majore cu ei înșiși.

Cifra casei 9: Altruism și generozitate 

9 nu iartă pe cei care comit greșeli sau cei care sunt slabi din fire. Cifra 9 e condusă de forța stihiei foc și cere de la locatari altruism și generozitate. Dacă vreți să contribuiți la dezvoltarea națiunii pe plan moral, spiritual sau economic, puteți călca pragul unei case cu cifra 9 cu toată încrederea. Cifra 9 este sub oblăduirea elementului foc.

×
Parteneri
Primele rezultate ale anchetei de la Spitalul Sfântul Pantelimon
x close