Antena 3 CNN Politică Avertisment din PSD din cauza CASS la pensii de 3.000 lei: Dacă vrem să supraviețuiască această Coaliție, să respectăm ce s-a discutat

Avertisment din PSD din cauza CASS la pensii de 3.000 lei: Dacă vrem să supraviețuiască această Coaliție, să respectăm ce s-a discutat

G.M.
1 minut de citit Publicat la 13:36 03 Iul 2025 Modificat la 15:44 03 Iul 2025
PSD nu vrea CASS pentru pensiile de 3.000 de lei. Imagine cu caracter ilustrativ sursa foto: Getty Images

Social-democratul Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, a declarat joi la Antena 3 CNN că actuala Coaliție nu poate supraviețui decât dacă se respectă ceea ce s-a stabilit la discuțiile tehnice. El a subliniat în acest context că PSD nu e de acord cu o parte din măsurile anunțate de Ilie Bolojan.

"Ca partid nu am fost de acord cu parte din măsurile anunțate, nici cu creșterea TVA, nici cu introducerea CASS la pensiile mai mici de 4.000 de lei", a spus Bodog.

El a afirmat că nu în opinia sa, 3.000 de lei nu e o pensie mare și că pensionarii care au peste 3.000 de lei nu ar trebui să plătească CASS.

"Sunt unii pensioanri care dau 100 de lei pe o cutie de medicamente.

E simplu să spui că tai 100 de lei din diferența peste 3.000 de lei, dar poate o cutie de medicamente din cele 4 – 5 pe care le ia e 100 de lei.

Dacă vrem ca această Coaliție să supraviețuiască, să respectăm ce s-a discutat la discuțiile tehnice", a spus el.

Ministerul Finanțelor a publicat, joi, în dezbatere publică, documentul cu măsurile fiscale de austeritate. Proiectul de lege care ar urma să fie adoptată de Guvern vineri, urmând ca săptămâna viitoare Executivul să își asume răspunderea în Parlament, prevede mai multe majorări de taxe și impozite, unele care intră în vigoare de la 1 august, iar altele de la 1 ianuarie 2024.

Cea mai importantă majorare este cea a cotei TVA de la 19% la 21%. De asemenea, crește și cota de TVA pentru alimente și medicamente de la 9% la 11%. Pensiile peste 3000 de lei vor fi impozitate cu CASS de 10%. Impozitul pe dividende crește de la 10% la 16%, iar accizele pentru carburanți, alcool și tutun se majorarează cu 10%.

Aplicarea CASS de 10% se va face pe diferența de la 3.000 de lei la valoarea în plată a pensiei.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole