Antena 3 CNN Politică Ciucu trimite Corpul de Control la Termoenergetica pentru verificarea modului de operare a conductelor: "Am primit informaţii"

Ciucu trimite Corpul de Control la Termoenergetica pentru verificarea modului de operare a conductelor: "Am primit informaţii"

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 23:51 07 Sep 2026 Modificat la 23:56 07 Sep 2026
Ciprian Ciucu a spus că va trimite Corpul de Control la Termoenergetica pentru verificarea informațiilor privind proasta operare a conductelor. Sursa foto: Facebook/Primăria Municipiului Bucureşti

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că va trimite Corpul de Control la Termoenergetica, după ce ar fi primit informații de la angajați ai societății că pe aceeași țeavă se introduce atât apă foarte caldă, cât și rece, astfel că din cauza diferențelor mari de temperatură conductele ajung să se fisureze, potrivit Agerpres.

Primarul Ciucu a transmis, luni, printr-o postare pe Facebook, că nu ar fi vorba despre sabotaj, ci despre "proastă operare".

"Rețeaua de termoficare, care este veche și ruginită, pocnește și am și impresia că este operată prost. Încep să vină la mine informații, nu de la șefimea din Termoenergetica, ci de la alte eșaloane, că apar avarii și din cauza, nu vreau să spun cuvântul sabotaj, dar pot să zic: «proastă operare».

Nu sunt la bază fizician, dar știu că, dacă pui, în același timp, pe o conductă pe care ai avut-o închisă, dintr-o parte apă fierbinte, la 96 de grade, și din cealaltă parte apă rece, când se întâlnesc cele două va bubui. Sunt diferențe de temperatură și de dilatare, se produce acel efect de berbec. Tocmai îmi e că s-a întâmplat o situație din asta și o să trimit Corpul de Control. Nu zic cuvântul «sabotaj», dar «prost management»" a declarat primarul Ciucu, luni, în emisiunea "În Comunitate" de la București FM. 

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole