Longevity Expo Forum Fest, organizat la Biblioteca Națională a României și inițiat de Antena 3 CNN și Longevity Magazine, a reunit lideri mondiali și promotori ai longevității din România. Evenimentul a arătat că extinderea perioadei de viață activă poate deveni o investiție strategică pentru o țară.
Cea de-a patra ediție a Longevity Expo Forum FEST, unul dintre principalele spații de dezbatere din România dedicate medicinei viitorului, a cuprins un program intens de prezentări științifice susținute de experți naționali și internaționali.
Experții prezenți în prima zi a evenimentului au explicat de ce medicina personalizată și terapiile regenerative pot avea un rol important în prevenție și în identificarea din timp a unor probleme de sănătate.
„În momentul în care pacientul își pune problema să vină să pună o întrebare, să vină la un consult sau să ceară ajutor, înseamnă că acolo sigur avem o situație pe care putem să o compensăm. Și putem să o compensăm foarte devreme, astfel încât să nu ne întâlnim cu pacientul peste cinci sau șapte ani, când deja va primi un diagnostic cronic”, este de părere Dr. Mihai Băican, medic specializat în ozonoterapie și oxigenoterapie, medicină regenerativă, director medical SwissMED Clinic.
Noile tehnologii pot contribui, de asemenea, la identificarea unor probleme care nu sunt întotdeauna evidente și sunt folosite tot mai mult în abordarea unor afecțiuni și a efectelor stresului asupra organismului. Printre temele discutate s-au numărat și terapiile moderne bazate pe neuromodularea sistemului nervos.
„Tehnologia are rezultate remarcabile în multiple domenii. Pornind de la burnout și sindromul de oboseală cronică, după șase-șapte ședințe deja simțim că ni se resetează sistemul nervos și că dispare ceața mentală. Pacienții asta ne spun: că după câteva ședințe se trezesc înainte să sune alarma. Sunt mult mai odihniți, nu mai au ceața mentală. Deci acestea sunt principalele și primele beneficii”, susține Andreea Liteanu, medic primar cardiolog.
Sănătatea și aspectul pielii au fost, de asemenea, teme abordate în cadrul evenimentului, în contextul în care nevoile pielii se schimbă odată cu vârsta, iar îngrijirea ar trebui adaptată fiecărei etape.
„Fiecare perioadă vine cu niște schimbări. Dacă ne referim la vârsta de 20 de ani, atunci tenul este plin de hidratare, frumusețe și tinerețe. Și atunci are nevoie de produse simple, produse care să facă să se simtă și mai bine această elasticitate. Dar știm că, începând cu 20 de ani, în fiecare an pierdem 1% din colagenul din corp. Și atunci, având această conștientizare, adaptăm produsele.
De asemenea, când ne apropiem de 40 de ani, apar schimbările hormonale, care presupun un alt tip de îngrijire. Asta înseamnă inclusiv să mergi la un medic dermatolog care să-ți recomande niște produse, să mergi la un cosmetician care știe exact ce nevoi are tenul tău, în funcție de analiza pe care ți-o face.
Așadar, ca să concluzionez, ingredientele pe care le folosim în fiecare etapă a vârstei nu trebuie date după ureche”, a explicat Sonia Argint Ionescu, brand ambassador pentru cosmetice profesionale.