Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat miercuri, într-un interviu pentru Antena 3 CNN, că vrea să „reorganizeze” ministerul în fruntea căruia a revenit după o pauză de șase luni. El a spus că nu va da oameni afară, dar vor fi mutați din departamentele în care nu este foarte mult de muncă în altele, unde angajații sunt mai „încărcați” și sunt nevoiți să stea peste program.
Florin Manole a declarat că nu toți angajații ministerului pe care îl conduc au același volum de muncă așa că va reorganiza instituția.
„Vă spun că şi eu voi face o reorganizare în minister, nu pentru că vreau să dau pe cineva afară şi nu o să fac asta, ci pentru că vreau să aloc mai multe resurse umane în departamentele cu mai mare încărcare de muncă şi unde ştiu că oamenii... Astăzi m-am întors de la o întâlnire cu premierul şi când urcam în minister la ora 6, erau oameni care abia plecau atunci, unii au stat şi peste ora 6. Programul de lucru nu se termină la 6”, a spus Florin Manole, miercuri seară, la Antena 3.
El a dat exemplul angajaților de la departamentul de Asistență Socială, unde sarcinile profesionale sunt mai mult. „Deci sunt oameni care stau mai mult la muncă decât alţii şi sunt departamente în minister - şi trebuie să o recunosc, nu o să fac public shaming acum să zic cine - dar care nu au încărcătura celor care lucrează la Asistenţă socială, de exemplu”, a adăugat ministrul.