Fostul șef al Asociației Vânătorilor din Suceava, Nicolae Goicea, se află în la domiciliu după ce a împușcat un câine maidanez. În urma percheziţiilor făcute de poliţişti în casa individului, aceştia au găsit un arsenal ilegal.
În vârstă de 74 de ani, Nicolae Goicea, fostul șef al Asociației Vânătorilor din județul Suceava, a fost reținut de polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor, fiind acuzat într-un dosar penal pentru uciderea animalelor, potrivit presei locale.
Suspectul a ucis un câine maidanez pe o stradă din satul Lisaura, aflat în comuna Ipotești din județul Suceava. Scenele şocante au avut loc luna trecută, mai exact pe 16 aprilie, în jurul orei 19:30. Conform jurnaliştilor locali, fostul șef al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Suceava se afla în grădina situată în spatele locuinței sale şi a a executat, fără drept, un foc de armă asupra unui exemplar canin fără stăpân. Din nefericire, animalul a murit la scurt timp din cauza rănilor suferite. Vecinii lui Nicolae Goicea au fost indignaţi de gestul acestuia, iar unii dintre ei au mărturisit că se tem de ce ar mai putea face.
"Prin încheierea din data de 30 aprilie 2025, emisă de Judecătoria Suceava în dosarul penal s-a încuviințat efectuarea a două percheziții domiciliare la imobilele aparținând bărbatului de 74 ani situate în comuna Ipotești, fiind emise mandate de percheziție domiciliară", au precizat într-un comunicat procurorii suceveni.
În cursul zilei de marţi, 6 mai, polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor au continuat cercetările în dosarul penal deschis pe numele lui Nicolae Goicea privind săvârșirea unei infracțiuni de uciderea animalelor.
Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de "uciderea animalelor, cu intenție, fără drept", "uzul de armă fără drept", "tulburarea ordinii și liniștii publice și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor". Nicolae Goicea a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Suceava, acesta a emis față de fostul șef al Asociației Vânătorilor din Suceava un mandat de arestare la domiciliu.