Statele Unite au transmis Ucrainei că vor acorda eventuale garanţii de securitate numai dacă guvernul de la Kiev acceptă, în cadrul unui acord de pace cu Kremlinul, cedarea regiunii Donbas către Rusia, scrie, marţi, cotidianul Financial Times, citat de Reuters și Agerpres.
Publicaţia se bazează pe opt surse informate despre negocieri. Casa Albă nu a răspuns solicitărilor agenției Reuters de a comenta aceste relatări.
Guvernul american s-a arătat dispus să ofere mai mult armament pentru forţele ucrainene, pentru întărirea apărării pe timp de pace, dacă acestea se retrag din unele părţi din estul ţării pe care încă le controlează, mai scrie Financial Times.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, afirmase, duminică, despre garanţiile de securitate americane că sunt „100% gata”, iar el aşteaptă doar să afle locul şi data când trebuie semnate.
Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat pentru sursa citată că Ucraina este tot mai nesigură în privinţa angajamentului american de a acorda garanţii de securitate şi că Statele Unite „se opresc de fiecare dată” când astfel de garanţii trebuie fi semnate.
Ucraina doreşte confirmarea garanţiilor înainte de orice concesii teritoriale. SUA consideră că ucrainenii trebuie să cedeze regiunea industrială Donbas din est pentru încheierea păcii şi nu fac presiuni asupra dictatorului Vladimir Putin să renunţe la această pretenţie, mai scrie Financial Times.
Anna Kelly, adjunctă a secretarei de presă a Casei Albe, a susţinut, însă, că „asta este complet fals”, iar singurul rol al guvernului SUA în demersul de încetare a războiului este aducerea la tratative a celor două părţi în conflict.
O persoană familiarizată cu poziţia SUA a afirmat că guvernul american „nu încearcă să oblige Ucraina la niciun fel de concesii teritoriale”, iar garanţiile de securitate depind de acceptarea unui acord de pace de către ambele părţi.
Kremlinul a comunicat, luni, că problema teritorială este în continuare fundamentală pentru orice acord.