Antena 3 CNN Actualitate Locale Scandal între interlopi și împușcături în stradă la Arad, în plină stare de urgență

Scandal între interlopi și împușcături în stradă la Arad, în plină stare de urgență

Un scandal între două găști din Arad s-a soldat cu focuri de armă, în plină stradă, iar unul dintre proiectile a lovit portiera unei maşini parcate. Cel puţin şapte persoane au fost duse la audieri, la sediul Poliţiei.

Poliția a intervenit să aplaneze conflictul, în jurul prânzului, în urma unui apel la 112.

„A fost solicitată echipa operativă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale și ai Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, care au constat că a izbucnit un conflict spontan între trei arădeni de 20, 30 și 39 de ani și alte patru persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 52 de ani, din județul Timiș și județul Arad. Unul dintre participanți, de 22 de ani, din Arad ar fi executat mai multe focuri de armă, unul din proiectile lovind portiera unui autoturism parcat, proprietatea unuia dintre participanții la scandal.”, a declarat Claudia Iuga de la Inspectoratul Județean de Poliție Arad, citată de Ziua de Vest.

În urma controlului făcut de poliţişti în imobilul în faţa căruia a avut loc incidentul, au fost găsite două încărcătoare, unul cu 17 cartuşe cu capse nepercutate, calibrul 380 PPU, şi celălalt cu 2 cartuşe de acelaşi calibru.

În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor uz de armă letală fără drept, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

 

Subiecte în articol: Arad impuscaturi scandal Politie
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare