La Timișoara este scandal din cauza „ouălor cu picioare” puse lângă o statuie. Artistul cere să fie mutate, primăria nu vrea
Publicat acum 1 ora si 45 minute
Salvatorii ISU nu pot interveni acolo din cauză că zona este una greu accesibilă.
Corespondentul Antena 3 CNN Alexandra Ghețea spune că este vorba despre o zonă mlăștinoasă în care nu există case.
Vorbim de o zonă între localitățile Sfântu Gheorghe și Sulina, care face parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării.
Acolo sunt păsări care se pregătesc să plece, dar şi vulpi, șacali, iepuri sau căprioare care cu siguranță sunt afectate de acest incendiu.
Sunt 60 de hectare care ard, pentru că la incendiul izbucnit ieri în jurul orei 16 nu se poate interveni pentru stingerea flăcărilor.
Nu este pentru prima oară când apar astfel de incendii de vegetație în zona Deltei Dunării.
Stuful din acea zonă va arde până când focul se va stinge de la sine.